A trecut un an şi jumătate de la declanşarea oficială a pandemiei, cu toate urmările ei, şi încă nimeni nu ştie când totuşi aceasta se va termina. Şi dacă se va termina.
M-am întrebat adesea dacă rolul atât de important deţinut de poezie în închisorile comuniste din România trebuie pus în legătură cu legendara afirmaţie a lui Vasile Alecsandri,
După mai bine de un an de pandemie, experimentăm importanţa comunicării altfel decât faţă către faţă. Zăbreliţi în cuşca fizică şi psihică, cât timp din cele 24 de ore ieşim în afara zidurilor
Încă un aspect legat de chestiunea utilului: problema proprietăţii. Cicero ţine mult la ea, Ambrozie e opusul lui Cicero. Spune Ambrozie: Sic Deus generari jussit omnia ut pastus
Când te uiți drept la soare e imposibil să vezi altceva. Căci ochii sunt orbiți, deranjați de lumina intensă. Nu cred că am putea compara pandemia cu soarele căci ea nu ne luminează.
Pragmatismul lui Ambroziu ţine de un fel special de captatio benevolentiae: „Gloria apostolatului n-o pretind eu pentru mine; cine poate aceasta afară de aceia pe care Domnul însuşi i-a ales?
