Întâlnirile cu unele persoane ne transmit o stare de bine pe care o păstrăm pentru un timp, chiar şi după ce ne vedem de drum, tot la fel cum, contactul cu alţi semeni ne încarcă
E duminică. Păşim liniştiţi, senini. Se spune că ni se numără paşii până la biserică. Nicio teamă nu ne înfioră elanul. Oare ne punem problema că pe undeva sunt creştini care, înaintând înspre lăcaşul de cult, sunt pândiţi de prigoană şi de moarte?
Nebunia noastră e odihna în el. Temperaţi şi curaţi în gând, atenţi la dobândirea cuminte a vârtuţilor, liniştiţi şi limpeziţi de har. Nu. Ce trăim nu e o bătălie pierdută. E cuminţita căutare a crucii.
Isus nu a spus niciodată că necazurile sunt o pedeapsă a lui Dumnezeu, dimpotrivă i-a avertizat pe ucenicii săi: „În lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea” (In 16,33).
