28 octombrie 2017

Prin Francisc, (re)uniți în Cristos

Dintre evenimentele istorice ce ne sunt propuse spre comemorare/amintire, nu toate trezesc în noi, dragi cititori, sentimente de înălțare sufletească. Ne bucurăm, bunăoară, să celebrăm cu solemnitate 100 de ani de la înființarea Asociației Internaționale Armata Maicii Domnului. A fost intuiția profetică a sfântului Maximilian Maria Kolbe și a altor șase frați franciscani conventuali, dintre care doi români, de a înființa, în luna dedicată Sfântului Rozariu, o asociație mariană, a căror membri se angajau să se dedice apostolatului rugăciunii, spre apărarea Bisericii de pericolul francmasoneriei care, deschis și tranșant, urmărea distrugerea acesteia.

Pe de altă parte, anul 1517 poartă în memoria colectivă unele evenimente triste. Primul dintre acestea este reprezentat de gestul simbolic, dar de o gravă încărcătură istorică, al lui Martin Luther, de a afișa pe ușa Bisericii din Wittenberg, cele 95 de teze ale sale, ce cuprindeau, în general, acuze aduse papalității și ierarhiei ecleziale. Ceea ce s-ar fi dorit o reformă de reînnoire și revitalizare a Bisericii a condus la schimbarea radicală a istoriei creștinătății europene a timpului, cu grave consecințe până în prezent.

Dacă acest nefericit eveniment eclezial, Reforma protestantă, alături de schisma din 1054, au contribuit la ulterioara conturare a identității, nu doar creștine, dar și social-culturale a Europei, și în cadrul Ordinului nostru franciscan, anul 1517 pare să fi fost unul nefast. Existau deja unele mișcări idealist-spiritualiste care încercau să se apropie cât mai mult de figura și intențiile fondatorului, a sfântului Francisc de Assisi, în trăirea vieții autentic franciscane, conducând astfel la o sciziune în ceea ce privea paradigma franciscană. Aceste apreciabile și ideatice dorințe de sfințenie, l-au determinat pe papa Leon al X-lea să publice, la  29 mai 1517, bula de unificare a grupurilor reformate, „Ite vos”, prin care era recunoscută oficial divizarea formală și juridică a celor două Familii franciscane, Observanții și Conventualii. Ulterior, în 1525, va fi recunoscută o altă ramură a Familiei franciscane, anume capucinii.

E surprinzător și paradoxal să remarcăm cât de fragilă este unitatea și cât de ușor se pot produce diviziuni, în ciuda intențiilor și dorințelor nobile de reînnoire. Atât Cristos, dar și Francisc, și-au dorit nespus ca Biserica, respectiv Ordinul, să rămână în unitate și comuniune.

De altfel, atât sfântul Ioan Paul al II-lea cât și actualul Pontif, întrevăd în „spiritul de Assisi” un punct de plecare în înfăptuirea acestui deziderat. Rememorând evenimentul de la Assisi din 27 octombrie 1986, atunci când 124 de lideri religioși s-au adunat în jurul mormântului „sărăcuțului din Assisi”, la invitația Papei Ioan Paul al II-lea, card. Roger Etchegaray spunea: „Îl mai văd, încă, pe papa minunându-se, ca noi toți, de altfel, de acel curcubeu apărut pe neașteptate pe cerul înnorat. Spre seara, papa m-a luat deoparte și mi-a spus că acest curcubeu este semnul vizibil al unei legături dintre Dumnezeu și descendenții lui Noe. Din acea zi, Assisi a devenit, în inima lui Ioan Paul al II-lea, ca o arcă spirituală în care se refugiază întreaga omenire”.

Prin această evocarea nu intenționăm, dragi cititori, să facem doar o simplă și pasivă trecere în revistă a unor evenimente din trecut. Credem, însă, că e posibil să ne angajăm, în mod responsabil, în promovarea unui dialog constructiv, spre refacerea unității atât de mult dorite.

Updated on 28 octombrie 2017
LASĂ UN COMENTARIU