Ascultarea lui Iosif ca paradigmă pentru viața consacrată

25 mai 2015 | de


În Exortația apostolică Redemptoris custos despre sfântul Iosif, Papa Ioan Paul al II-lea spunea: „la începutul mântuirii umane găsim întrupat modelul ascultării, după Maria, chiar în Iosif, cel care s-a distins prin împlinirea fidelă a poruncilor divine” (n. 30). Plecând de la exemplul lui Iosif, Biserica a considerat că ascultarea de vocea lui Dumnezeu reprezintă fundamentul ascultării în viața religioasă. La această ascultare sunt chemate toate persoanele consacrate, atât responsabilii de comunități, cât și cei supuși lor.





Despre Iosif știm că era logodit cu Maria, deci ambii aveau în plan să-și formeze o familie, dar acest plan părea că se destramă din cauza unui eveniment neașteptat: Maria era însărcinată, mai înainte ca ei doi să fi locuit împreună (Mt 1,18). Desigur, în mintea lui Iosif au trecut tot felul de gânduri, sintetizate în decizia pe care voia să o ia: „a vrut să o lase în ascuns” (Mt 1,19).


Evanghelistul Matei pune această decizie a lui Iosif pe seama dreptății sale, o dreptate bazată pe iubire, nu pe lege, căci după legea din Dt 22,22-23, Iosif ar fi putut să o învinuiască pe Maria de adulter și să o dea la moarte. Iubirea lui Iosif  pentru Maria depășește orice formă rigoristă în aplicarea legii, preferând să o elibereze, aplicând o lege mai blândă: „să-i scrie un act de despărțire, să i-l dea în mână și s-o trimită din casa lui”(Dt 24,1). În alte cuvinte, Iosif ascultă de legea care îi permite să salveze o viață, mai ales că se trata de viața logodnicei sale, pe care o iubea. Cugetarea lui Iosif are un dublu sens: este un semn al crizei prin care trece, căci își vedea spulberat visul de a forma o familie cu Maria, dar este și un semn al discernământului spiritual: el nu ia decizii pripite, ci bazate pe o cugetare profundă.





În alte cuvinte, Iosif ascultă de vocea conștiinței, în care, în cele din urmă, îi vorbește îngerul: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt” (Mt 1,20). Odată descoperită vocea îngerului, Iosif se lasă ghidat de ea, printr-o abandonare plină de încredere, concretizată prin împlinirea mesajului primit. Acest fapt se va repeta de trei ori, de fiecare dată avându-l pe Isus în centrul atenției: „Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului”; (Mt 1,24) „Sculându-se, Iosif a luat copilul și pe mama lui, în timpul nopții, și a plecat în Egipt” (Mt 2,14); „Sculându-se, Iosif a luat copilul și pe mama lui și a intrat în țara lui Israel” (Mt 2,21).





În general, persoanele chemate la viața consacrată au avut diferite planuri înainte de a se dărui lui Dumnezeu și Bisericii prin profesarea voturilor. Ca orice alte persoane, cele care îmbrățișează forma de viață religioasă sunt în căutarea propriei vocații, încercând să deslușească, din multele posibilități ce se afișează în mintea lor, pe cea care corespunde mai bine cu propria identitate. Când își dau seama că Dumnezeu le vrea pentru o misiune specială în cadrul Bisericii, după un discernământ profund, încep să asculte de vocea misterioasă care le conduce la o dăruire progresivă și totală în slujba Împărăției lui Dumnezeu.





După cum observăm din exemplul lui Iosif, Dumnezeu este cel care face primul pas, alegându-și diferite persoane pentru o anumită misiune. Răspunsul autentic presupune o criză, deoarece persoana respectivă își vede spulberate propriile planuri, pentru unul diferit, care încă nu-i este propriu. Criza respectivă se poate repeta de mai multe ori pe parcursul urmării vocației, ceea ce duce la o purificare treptată, până la atingerea perfecțiunii spirituale. De fapt, cuvântul „criză” provine de la verbul grec „krinō”, care înseamnă „a supune unei judecăți”, în sensul de „a face un discernământ”. Prin urmare, orice criză a vocației necesită o nouă evaluare și, dacă aceasta este făcută la lumina opțiunii fundamentale, adică a alegerii inițiale, când s-a simțit vocea divină, persoana consacrată își va întări convingerea în vocația primită, aceea care îl are în centru pe Isus.





Iosif a auzit de trei ori vocea îngerului, care l-a îndemnat să-i ia pe Isus și pe Maria și să plece, să se întoarcă, să meargă într-o anumită direcție, de unde se deduce că viața lui Iosif a avut menirea de a-i purta de grijă lui Isus, iar când prezența sa nu mai era necesară, el dispare de pe scena existenței în liniște, așa cum a și intrat, fără zgomot, fără pretenții protagoniste. În aparență, după o logică umană, viața lui Iosif pare mortificată, dar după logica divină, el a devenit protagonist tocmai în momentul în care a renunțat la astfel de pretenții, ascultând de vocea îngerului și devenind astfel o paradigmă pentru ascultarea persoanelor consacrate.
Updated on 20 octombrie 2016