Iesle sfântă, admirabil semn!

În ziua de 1 decembrie 2019, papa Francisc, aflat la Greccio, semna scrisoarea apostolică „Admirabile signum, despre semnificaţia şi valoarea ieslei”, reevocând figura sfântului Francisc, care, potrivit tradiţiei, pentru prima dată în istoria Bisericii, la Greccio, a reprezentat pe viu, cu ocazia Crăciunului din anul 1223, evenimentul naşterii lui Cristos. „De fapt, ieslea este ca o Evanghelie vie, care se revarsă din paginile Sfintei Scripturi. În timp ce contemplăm scena Naşterii Domnului, suntem invitaţi să pornim, în mod spiritual, la drum, atraşi de umilinţa aceluia care s-a făcut om, pentru a întâlni pe fiecare om. Şi descoperim că el ne iubeşte atât de mult, încât se uneşte cu noi, pentru ca şi noi să ne putem uni cu el”, scrie papa, în scrisoarea amintită. Tocmai contemplând Cuvântul lui Dumnezeu, sfântul Anton primeşte privilegiul de a-l strânge în braţele sale pe pruncul Isus, făcându-ne să înţelegem că aceste cuvinte nu sunt nicidecum abstracte, ci că, bunăoară, Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca noi să-l putem întâlni şi să ne putem uni cu el.

Intuiţia Sărăcuţului din Assisi de a reprezenta pe viu scena naşterii pruncului divin la Betleem, pentru ca el să poată vedea cu ochii trupului neajunsurile în care s-a aflat noul-născut şi cum a fost aşezat în iesle între bou şi măgar, animale ce nu sunt amintite de sfintele Evanghelii, a adus o mare bucurie locuitorilor din acele ţinuturi. Aceştia au purtat flori la ieslea pruncului şi au luminat cu făcliile lor acea noapte sfântă. Primul biograf al sfântului Francisc, Tommaso da Celano, adaugă la această scenă şi darul unei viziuni impresionante, precizând că unul dintre cei prezenţi l-a văzut pe însuşi pruncul Isus în iesle şi că „fiecare s-a întors la casa sa plin de o bucurie de nedescris”. Dar plini de o bucurie sfântă putem fi şi noi, dacă îl lăsăm pe Dumnezeu să pătrundă în viaţa noastră, pentru a lumina întunericul provocat de fricile, angoasele, păcatele şi toate ungherele obscure ce o pot locui. Dumnezeu ne spune că nimic din ce ne locuieşte nu e de nelocuit pentru el, că el a venit tocmai pentru a ne readuce noutatea eliberării, pentru a ne vindeca şi pentru a ne reda demnitatea pe care o pierdusem.

De la ieslea simplă, construită poate chiar în propriile case, până la reprezentările creative ale artiştilor ce reprezintă în mod sublim evenimentul de la Betleem, totul ne vorbeşte despre misterul inefabil ale iubirii nemărginite a lui Dumnezeu faţă de om, faţă de cei săraci şi simpli, cu care Cristos se identifică. Se naşte în iesle, în jurul căreia sfântul Francisc a aşezat boul şi măgarul, tocmai pentru a ne transmite faptul că, pentru a fi privilegiaţii întâlnirii cu Dumnezeu, avem nevoie de o inimă blândă şi umilă, care poate cuprinde maiestatea divină, sub aparenţa micimii pruncului. „Boul îşi cunoaşte proprietarul şi măgarul, ieslea stăpânului său; Israel însă nu cunoaşte, poporul meu nu înţelege” (Is 1,3). Făcând referinţă la acest verset, papa Benedict al XVI-lea scria că, înaintea lui Dumnezeu, toţi oamenii, iudeii şi păgâni, erau ca boul şi măgarul, lipsiţi de inteligenţă şi cunoaştere, dar că Pruncul din iesle le-a deschis ochii, astfel încât aceştia să-şi poată recunoaşte stăpânul, să poată recunoaşte vocea Domnului lor.

Să ne deschidem simţurile inimii, pentru a putea recunoaşte „adevărata revoluţie care dă speranţă şi demnitate celor asupriţi, marginalizaţi: revoluţia iubirii, revoluţia tandreţii [...]. Acesta este drumul spre o lume mai umană şi mai fraternă, din care nimeni să nu fie exclus şi marginalizat”. Acesta este admirabilul semn că acceptăm venirea lui Cristos în viaţa noastră, cu iubirea, binele şi pacea sa.

Crăciun binecuvântat!