Cine și-ar mai fi imaginat ca vizita papei Francisc în Egipt să aibă loc, după cele petrecute în Duminica Floriilor? Cine ar mai fi crezut că, în urma acelor atentate sângeroase, s-ar mai putea găsi creștini care să susțină că nu poartă resentimente față de atentatori și că se roagă pentru convertirea acestora, chiar dacă trebuie să deplângă  moartea propriilor copii sau a altor apropiați? Nu este oare acesta paradoxul evanghelic al bobului de grâu care moare, căzut în pământ, pentru a aduce mult rod? (cf. In 12,24). Nu ne-am fi așteptat, bunăoară, la găsirea și condamnarea subită a asasinilor nemiloși ce au supraviețuit atentatelor? Cu toate acestea, papa Francisc a efectuat vizita în Egipt, aducând mângâiere creștinilor încercați de persecuții și reînnoind apelul la pace:

„Ne aparține tuturor obligația de a învăța noile generații că Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, nu are nevoie să fie protejat de oameni, dar este El cel care protejează oamenii. El nu vrea moartea fiilor săi, dar viața și fericirea lor. El nu poate cere sau justifica violența, dimpotrivă, o detestă și o respinge. Adevăratul Dumnezeu ne cheamă la iubire necondiționată, la iertare gratuită, la milostivire, la respectul absolut față de viață, la fraternitate între fiii săi, credincioși sau necredincioși”.

Timpul pascal este caracterizat de entuziasmul evanghelizator al apostolilor, care-l mărturisesc pe Cristos înviat, purtător al darului păcii și al Duhului Sfânt. Deși persecutați, nimic nu-i mai împiedică pe apostoli în îndeplinirea mandatului primit din partea lui Cristos. Devin mesageri ai păcii, purtători ai învierii lui Cristos, asumându-și cu responsabilitate misiunea încredințată. Chiar de la începutul Bisericii, după sărbătoarea Paștelui, catehumenii erau introduși în tainele Bisericii, pentru a deveni conștienți de misiunea pe care au primit-o prin Sacramentul Botezului, aceea de a fi mărturisitori ai păcii lui Cristos. Acesta este un timp prielnic de reflecție pentru toți creștinii în a evalua modul de trăire a propriei credințe. Trăirea autentică a credinței presupune o mărturisire coerentă și credibilă prin propria viață, angajarea fără rezerve în îndeplinirea obligațiilor primite la Botez.

Sfântul Francisc și sfântul Anton de Padova devin mărturisitori paradigmatici ai păcii lui Cristos. Au înțeles că trăirea propriei credințe necesită însușirea sentimentelor lui Cristos, dragostea față de cei săraci și combaterea nedreptăților sociale, spre restabilirea conviețuirii pacifice între oameni. Sfântul Anton a luptat în favoarea săracilor, iar un episod din viața sa ne spune că a avut curajul de a-l înfrunta până și pe tiranul Ezelino Romanul, care-i ținea prizonieri pe săracii care nu reușeau să-și achite datoriile. Acesta, chiar dacă nu s-a convertit de la nedreptatea sa, nu a poruncit ca Anton să fie ucis, așa cum se întâmpla cu cei care îndrăzneau să-l admonesteze.

Dragi cititori, devenim mărturisitori ai păcii în măsura în care ne lăsăm transformați de harul lui Cristos. Prin mijlocirea sfântului Anton, îi cerem lui Dumnezeu să devenim pentru aproapele nostru instrumente de „Pace și bine!”

Updated on 07 iunie 2017
LASĂ UN COMENTARIU