Spiritualitate și viața bisericii

Prietenia este un semn al plinătăţii. Este iubirea care iese din noi pentru a se dărui, deoarece caută doar binele celuilalt. Cristos, prin asumarea naturii noastre, a recuperat prietenia dintre om şi Dumnezeu, iar prin harul său ne-a făcut din nou capabili să consolidăm prietenii autentice şi durabile.

A vrea să crezi e deja dorinţa de a-l întâlni pe Dumnezeu, de a-i ieşi în întâmpinare. O dorinţă nedefinită poate dar sinceră. E setea de a-l cunoaşte mereu mai mult, de a-l descoperi prezent alături, în viaţa mea, cel ce dă un sens la tot ceea ce există, strădaniilor mele.

„Post-adevăr” (post-truth) a fost declarat de către Dicționarul Oxford „cuvântul anului 2016”.

Am constatat că, oricât de mult vorbeşti oamenilor despre Dumnezeu, nu sporeşti în credibilizarea acestuia în mijlocul poporului celui care aşteaptă un Dumnezeu viu, nu unul vorbit. Dumnezeu însuşi nu se vrea idolatrizat ori curtat ca un şef de departament ori director.

Adam şi Eva, înşelaţi de diavolul şarpe, plini de ruşine, rătăcesc prin grădina Edenului. Dumnezeu, care umbla prin grădina Edenului în răcoarea zilei, i-a chemat şi a zis: Unde eşti? Se ascunseseră, pentru că erau goi şi le era ruşine (cf. Gen 3,1-10). Erau goi de sine, goi de Dumnezeu erau Adam şi Eva, şi de aceea nu mai ştiau unde se află.

Omul se naște din milostivirea lui Dumnezeu. Creștinul trebuie să știe că este primit, creat și vindecat din nou de fiecare dată, de la început, de milostivirea lui Dumnezeu prin Isus Cristos, de aceea el poate privi înainte cu încredere și speranță.