Oamenii nu prea par interesaţi să cultive înţelepciunea, ordinea, echilibrul, armonia, ci sunt absorbiţi, mai degrabă, de căutarea de sine, fugind astfel de întâlnirea cu ei înşişi.
Când vedem că lucrurile în jurul nostru nu se schimbă, în ciuda eforturilor depuse, ne spunem că nu mai merită, că dacă faci binele ajungi să fii răsplătit cu rău, că este mai bine să stai în banca ta, să fii indiferent, şi fiecare să-şi vadă de treburile sale…
Ne putem întreba şi noi: ne găsim bucuria în Domnul? Îi dedicăm timp? Îl căutăm? Îl ascultăm? Îi mulţumim pentru cele primite? Ne gândim doar la noi sau ne preocupă şi binele celorlalţi?
Creştinul ştie că, fără ajutorul Domnului, fără lumina sa, nu va reuşi să facă alegeri bune, să se decidă în favoarea binelui şi, astfel, să-l poată edifica pe aproapele.
