A apărut numărul martie-aprilie 2024 / 183º
Dragi cititori, vă propunem spre lectură numărul martie-aprilie 2024 al revistei Mesagerul sfântului Anton. Veţi descoperi articole despre: timpul pascal, perseverenţa în rugăciune, spiritualitatea mariană, franciscană şi antoniană, unele episoade evanghelice, memorie şi tinereţe, superficialitate, inteligenţa artificială şi cea spirituală, singurătate şi deznădejde etc.
Cei mai mulţi învăţăm să ne rugăm de mici copii. Şi tot ni se pare uneori că nu ştim să ne rugăm sau că rugăciunea noastră nu e „bine făcută”. Dacă mai punem la socoteală faptul că adesea ni se pare că nu primim un răspuns la rugile noastre, ne mai întrebăm (sau suntem întrebaţi) din când în când dacă rugăciunea (mai) are vreun rost. Răspunde acestor dubii părintele Damian Pătraşcu, în articolul său despre rugăciune.
Doamna Ana Blandiana rememorează un eveniment petrecut la finele anului trecut în Moldova. Aici a fost invitată de fraţii franciscani, pentru a vorbi despre memoria trecutului ca fundament de înţelegere a prezentului. Interesul şi sălile arhipline, încărcate de o linişte vie, demonstrează setea tinerească de creştere umană, intelectuală şi spirituală a tuturor celor prezenţi. Lucru care îmbogăţeşte cu optimism nu doar sufletul distinsei noastre colaboratoare, ci şi pe cel al fiecăruia dintre cei prezenţi.
Despre spiritul Blajului în memoriile profesorului şi luptătorului anticomunist Vasile Hanu scrie părintele Marius Vişovan. Chiar dacă nu are dorinţa sau speranţa de a le tipări într-o carte, Hanu îşi aşterne amintirile pe hârtie încă din perioada comunistă. Şi acceptă publicarea lor doar după lungi insistenţe, la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani. Puteţi descoperi un scurt şi cuprinzător rezumat al acestei cărţi în articolul din revista noastră.
*
Continuă reînnoirea abonamentelor la revista Mesagerul sfântului Anton pe anul 2024. Costul abonamentului anual este de 30 de lei (25 de lei pentru cei care au abonament colectiv, prin parohii sau colaboratori la distribuirea revistei). Contravaloarea poate fi achitată prin mandat poştal pe adresa redacţiei: pr. Marcelin Amariei, str. Teiului, nr. 20, 611047 Roman, jud. Neamţ. De asemenea, puteţi face şi virament bancar (nu prin mandat poştal) în contul pe care îl găsiţi pe coperta revistei (pagina 2).
Suntem la dispoziţia dumneavoastră pentru orice fel de informaţii şi sugestii legate de revista Mesagerul sfântului Anton la numărul de telefon 0765.421416 sau, în scris, pe adresa redacţiei sau, prin intermediul internetului, pe adresele mesagerul@santantonio.org sau mesagerulantonian@gmail.com!
Lectură binecuvântată în lumina lui Cristos înviat!