Betleem, speranţă în noapte

22 decembrie 2021 | de

Se aflau pe câmp şi păzeau turmele, în ţinutul Betleemului, acei umili păstoraşi, cărora îngerii le anunţă vestea minunată a naşterii pruncului divin, în acea noapte sfântă, conform relatării evanghelistului Luca (cf. 2,8). Nu făceau nimic deosebit, doar vegheau, păzeau turmele, adică erau atenţi ca pericolele nopţii să nu le compromită existenţa. Dar iată că ritmul obişnuit al nopţii, o noapte care putea fi la fel ca toate celelalte, le este perturbat. În timpul nopţii, îngerii le vestesc un fapt nemaiauzit: „Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” (Lc 2,11). Şi cât de minunată trebuie să fi fost acea noapte, învăluită în lumină! Cât de frumos va fi reprezentată această noapte la Greccio, de sfântul Francisc, atunci când transformă colina înzăpezită într-o peşteră sfântă! Cât de mult ne sensibilizează şi pe noi pruncul divin, care îmbracă fragilitatea umanităţii noastre!

Chiar şi sfântul Anton, în interpretarea sa alegorică, se opreşte asupra acestui detaliu temporar. Pentru el, noaptea reprezintă viaţa prezentă, în care călătorim pe bâjbâite, prin întuneric. Nici măcar nu reuşim să ne vedem între noi, adică nu vedem propria noastră conştiinţă şi, deseori, suntem supuşi căderii, împiedicându-ne în propriile sentimente şi afecte. Două sunt motivele pentru care păstorului i se cere să vegheze: ca să nu fie furat de prădători şi ca turma să nu fie asaltată de lupi. Noi suntem proprii noştri păstori, iar turma noastră este formată din gândurile bune şi din dorinţele noastre sfinte, asupra cărora avem obligaţia de a veghea. E providenţială această inspiraţie a sfântului Anton, de a ne numi păstorii propriilor gânduri, responsabilii propriilor decizii. Nu ne putem ascunde după degete, nu putem învinovăţi pe nimeni. Şi nici măcar nu ne putem sustrage. Ni se cere asumare, responsabilitate, veghere, discernământ, decizie. O cer circumstanţele, exigenţele noi, situaţiile cotidiane. A fi proprii noştri păstori, înseamnă a lăsa spaţiu intervenţiei lui Dumnezeu, care ni se poate revela chiar şi în momentele de cumpănă şi de întuneric, care ne poate surprinde prin semnele prezenţei sale.

De mult timp s-a lăsat noaptea şi s-a înteţit întunericul peste visele şi idealurile, speranţele şi proiectele multora. Totul pare atât de palpabil, real, concret, dezolant, confuz, lipsit de control. Domină nesiguranţa, tristeţea, teama. Lumina însăşi pare incapabilă să pătrundă întunericul nopţii. Dar cât de trist ar fi să lăsăm spaţiu neîncrederii, deznădejdii, întunericului! Cât de trist ar fi să uităm, de fapt, că nu există noapte care să nu poată fi luminată, că nu există întuneric ce nu poate fi risipit, că nu există neputinţă în Dumnezeu!

Să mergem la Betleem, în noapte! Să învingem teama şi să ne lăsăm pătrunşi de bucuria de a vedea în pruncul din iesle chipul lui Dumnezeu care rămâne fidel promisiunilor sale şi care îşi duce la îndeplinire planul său tainic de mântuire! Să contemplăm chipul omului! Al omului adevărat, aşa cum a fost el dorit de Dumnezeu. În chipul pruncului divin se oglindeşte, în lumina nopţii, chipul Dumnezeului întrupat, care ni se dăruieşte ca hrană, ca noi să ne putem hrăni, la Betleem („casa pâinii”), din viaţa divină, care e plinătate, armonie, abis de lumină!

Tuturor, Crăciun binecuvântat!

Updated on 22 decembrie 2021
LASĂ UN COMENTARIU