Dacă piciorul tău te duce la păcat

03 februarie 2016 | de

„Minune! Abia ce-i alipise Sfântul piciorul de gambă și făcuse semnul Crucii, trecând pe deasupra gingaș mâinile sale sfinte, piciorul acelui bărbat rămase prins degrabă de gambă, încât acesta se ridică de îndată voios și nevătămat și se puse pe săltat și țopăit, lâudând și preamărind pe Dumnezeu și mulțumind necontenit fericitului părinte Anton, care îl vindecase într-un mod atât de minunat” (Benignitas, 40)


 


Padova, primăvara anului 1231; fratele Anton, unul dintre franciscanii ce se întorceau seara în micuțul convent de lângă bisericuța Sfânta Maria din afara cetății, propovăduiește evanghelia unui oraș în care intrigile pentru putere și fuga după avere a secat cu totul sufletele și a întunecat până și sensul unui trai decent. Beneficiind de faptul că era timpul Postului Mare, fratele Anton predica în fiecare zi poporului de orice categorie socială, de la oamenii de rând până la episcopul Jacopo și până la primarul Ștefan, și trecutul ne spune cum se dăruia fiecăruia și cum toți se simțeau renăscuți după întâlnirea cu el. După fiecare predică, Anton se așeza blând la scaunul de spovadă, iar acolo era momentul, la fel ca ieri și astăzi, în care aveau loc cele mai mari minuni, anume reîmpăcarea conștiinței și a inimii, condiție a oricărui bine, așa cum deja o știu cei care astăzi se apropie de bazilica Sfântului.


Într-o bună zi, printre păcătoși se găsea și un anume Leonard, care mărturisi că-și bruscase propria mamă, lovind-o cu piciorul atât de puternic încât ea se prăbușise neputincioasă la pământ. Nimic staniu în faptul că Sfântul confensor îi amintise, pe cât de serios cu putință, de ceea ce zice Evanghelia: „Dacă piciorul tău te duce la păcat, taie-l” (Mt 18,8). Stranie a fost, însă, ascultarea nepotrivită și strictă a păcătosului, care întors acasă, se mutilase realmente.





De altfel, o așa pățanie grosolană l-ar fi trimis, astăzi, pe Anton direct la tribunal pentru acuzația de incitare la violență! Mama lui Leonard, găsim în Liber Miraculorum, alergă la Anton exprimându-și dezaprobabrea pentru o așa exagerată râvnă, încât Sfântul fusese pus în situația ingrată și nu tocmai ușoară a aceluia care e prins la mijloc, fără voia lui, în obsesiile tulburi ale unui individ – ori într-o relație interpersonală rănită și însoțită de sentimente de vinovăție și de neputința de a dărui iertare – care adeseori se termină prin interpretarea dezastruoasă chiar și a unui sfat înțelept. 





Miracolul săvârșit de Sfânt și regăsit în biografia numită Benignitas (secolul al XIII-lea) avea oare să consfințească între mamă și fiu  o nouă relație, de data această diferită, de respect reciproc mai mare? Este adevărat că nu putem lovi niciodată cu piciorul o mamă, în niciun caz. Și la fel de adevărat este că sunt nenumărate situații când cu greu putem indica cu precizie cine este victima și cine este agresorul, cu toate că niciodată nu trebuie să lipsească buna purtare și respectul.





Pr. Danilo Salezze


(traducere de fr. Carol-Daniel Sabău)

Updated on 20 octombrie 2016