De ce Francisc?

Uneori, răspunsurile la întrebările prezentului vin din trecut. Sfântul Francisc din Assisi a trăit acum opt secole, dar mesajul său își păstrează întreaga actualitate.

În enciclica Laudato si’, papa Francisc îl prezintă pe Sfântul din Assisi ca „exemplu prin excelență al grijii față de ceea ce este slab și al unei ecologii integrale, trăite cu bucurie și autenticitate” (nr. 10).

Pentru sfântul Francisc, evanghelia nu era un ideal îndepărtat, ci un mod concret de a trăi și de a-l urma pe Domnul. Această alegere nu i-a stins blândețea: a iubit sărăcia fără a disprețui omul; exigent cu sine, blând cu frații, a trăit sobrietatea fără să-și piardă bucuria. Se povestește că, într-o noapte, când un frate, copleșit de foame, a spus că nu mai poate, Francisc nu l-a mustrat, ci i-a chemat pe toți la masă, pentru ca nimeni să nu se simtă rușinat (cf. FF 1568). Astfel, în el se întâlneau două daruri rare: tăria și tandrețea.

Într-o lume dominată de profit și imagine, omul riscă să devină o simplă cifră. Sărăcuțul din Assisi ne amintește că sensul vieții nu se găsește în ceea ce adunăm, ci în iubirea cu care ne apropiem de Dumnezeu, de oameni și de creație. Pentru el, fiecare om, mai ales cel sărac, și natura erau daruri de primit cu recunoștință, nu realități de exploatat.

Fratelli tutti ne reamintește că Francisc, „care se simțea frate al soarelui, al mării și al vântului, știa că este și mai unit cu aceia care erau de aceeași carne cu el” (nr. 2). Moștenirea sa nu este doar un ideal frumos, ci un mod concret de a trăi: în simplitate, cu atenție față de cei săraci, grijă față de creație și spirit fratern.

În mijlocul atâtor griji, dorințe și preocupări care ne risipesc atenția și ne tulbură inima, Francisc ne arată că urmarea lui Cristos nu este o teorie, ci un drum de credință trăit cu bucurie și autenticitate.