„Decât să spun ceva rău, mai bine tac”

Avem tot soiul de vorbe netoate, care numai creștinești nu sunt, ca să nu mai zic că nu sunt nici măcar omenești. Dintre ele amintesc numai trei: „Capul plecat sabia nu-l taie”; „Decât să spun ceva rău, mai bine tac”; „Bătaia-i ruptă din rai”. În acest articol, mă voi opri la cea de-a doua, nesăbuită rău de tot, urmând, dacă voi putea, să le desțes și pe celelalte două.

„N-ar fi rău să fie bine”, dar bine nu-i, nici să credem, nici să spunem așa ceva. De ce? Pentru că înlocuim ceva rău cu altceva rău, uneori poate chiar mai rău. De exemplu, cineva ne cheamă să fim martori la un proces și ne roagă să mințim, ca procesul să fie în favoarea lui. În acel moment, aprinzându-se conștiința în noi (eronată!), ne spunem: „Decât să mint, mai bine nu mă prind și nu merg la proces”. Adică, exact ca expresia din titlu: „Decât să spun ceva rău, mai bine tac”. Ce-am rezolvat? Procesul a fost câștigat de cel vinovat și pentru că noi am tăcut, adică am făcut un rău mai mare decât dacă ne-am fi prezentat la proces.

Atunci, cum să spunem și cum să facem? Să spunem astfel conștiinței noastre: „Decât să spun ceva rău, mai bine spun ceva bun, adică decât să mint, mai degrabă spun adevărul, chit că mă va costa pierderea prieteniei cu acela, și chiar dușmănia din partea lui”. Tăcerea este complicitate; tăcerea este trădare, nu numai a celui care ne-a cerut ajutorul, ori a vreunei autorități care avea nevoie de mărturia noastră, ci și a persoanei proprii. Tăcerea este lașitate. Tăcerea este criminală.

Pentru a înțelege cum putem greși chiar foarte grav, tăcând, să-l ascultăm pe pastorul luteran german Friedrich Gustav Emil Martin Niemöller, care scria aceste cuvinte cutremurătoare: „Când naziștii au venit să-i ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să-i ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să-i ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea”. Iată ce a putut să facă tăcerea aleasă în locul adevărului, ducând la moarte milioane și milioane de oameni în timpul nazismului. O știm bine și noi, dar deseori preferăm să tăcem. Mulți, în timpul comunismului, vedeau și auzeau cum le dispăreau peste noapte, colegii de muncă, profesorii, preoții, „fără să știe unde dispăreau aceștia”, dar, de cele mai multe ori, o știau foarte bine, pentru că uneori chiar ei îi turnaseră, iar alteori nu știau, pentru că nu voiau să știe, conștientizând că își riscau așa-numita libertate, familia, locul de muncă, și chiar viața. Așa că l-au luat în brațe pe „nu știu”, după Revoluție fiind primii care-i pupau cu lacrimi false și criminale pe cei care suferiseră din cauza lor și a tăcerii lor.

De aceea, să nu mai afirmăm niciodată: „Decât să spun ceva rău, mai bine tac”, ci să spunem: „Decât să spun ceva rău, mai bine îmi educ conștiința, citind cărți bune care ar putea să mă ajute, întrebându-i pe înțelepții vremii și cerându-i lui Dumnezeu în rugăciune să mă ajute să-mi formez o conștiință dreaptă, care să nu poată fi îndoită nici de cea mai puternică furtună care s-ar putea abate asupra mea, și astfel voi putea mărturisi adevărul.

Ușor de spus. Evident că este ușor de spus, și la fel de evident este că este greu de pus și în practică, dar nu este imposibil. Se spune că adevărul mărturisit costă mult, și este foarte adevărat, dar minciuna sau tăcerea complice costă infinit mai mult și se răsfrânge peste generații.

Din acest motiv, Mântuitorul spunea: „Din nou ați auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu faci jurământ fals, ci să ții jurămintele făcute înaintea Domnului!». Eu însă vă spun: să nu juri deloc! Nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu. Nici pe pământ, pentru că este scăunelul picioarelor sale. Nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui rege. Nici pe capul tău să nu juri, căci nu poți face niciun fir de păr alb sau negru. Deci cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu! Ceea ce este în plus față de acestea este de la Cel Rău” (Mt 5,33-37).