14 aprilie 2017

Epifania Crucii – Scară spre lumină

Printre cele mai intense momente ale anului liturgic, zilele care anticipă solemnitatea Învierii Domnului ocupă un loc privilegiat, deoarece sunt abundente în semnificații și pline de mister. Peste toate tronează tăcerea divină, lipsa unui cuvânt dătător de viață, care să întrerupă apăsătoarea liniște a cruzimii scenelor în care este implicat însuși Mântuitorul. Ghetsimani: sinistru loc al îngerilor, incapabili să întoarcă paharul amărăciunii, dar prezență mângâietoare în momente de supremă încercare. Apostoli sunt adormiți, triști și nedumeriți din cauza Maestrului lor, pe cale să-i dezamăgească, tocmai acum, când își puneau mai mare încredere în El, după intrarea triumfală în Ierusalim…

 

Și Crucea…

înălțată ritualic în acea primă Vineri Sfântă a omenirii răscumpărate, de la înălțimea căreia răsuna glasul enigmatic al Răstignitului: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Mt 27,46). Sfâșietoare tăcere, epifanică mângâiere peste veacuri! Cât de cumplită să fi fost suferința lui Cristos în acele momente, în care până și cerul pare să-i refuze un răspuns!? Totuși, Cristos intră în scenă cu semnele crucificării și este deja încoronat în gloria cerească prin nori, care reprezintă simbolul marilor teofanii biblice, adică a aparițiilor divine solemne la orizontul istoriei poporului ales… Mesajul este plin de speranță. Dumnezeu nu-și abandonează Fiul, care este susținut de mâinile Tatălui. În biserica Santa Maria Novella, din Florența, se află o operă ce îi aparține artistului numit Masaccio, care a reprezentat în mod sublim scena de pe Golgota. În acest tablou, Cristos muribund este susținut de Tatăl, iar între cei doi se află un porumbel, simbol al Duhului Sfânt. Pe Golgota, Dumnezeu nu a murit, dar a murit Fiul „în Tatăl”. Crucea ne amintește că iubirea lui Cristos oglindește capacitatea Tatălui de „compasiune”, adică de a trăi împreună suferința omului. Cristos a venit pentru a împărtăși fragilitatea noastră, asumând-o, răscumpărând-o. Prin faptul că era Fiul lui Dumnezeu, prin suferința și moartea sa, ne-a lăsat în acestea o sămânță a divinității, a veșniciei. El nu elimină condiția noastră de creaturi fragile și limitate, dar ne deschide poarta ce ne conduce dincolo de suferință și moarte. Dacă Dumnezeu a ținut în brațele sale Crucea Fiului său, cu siguranță va ști să ne primească pe fiecare dintre noi, cu propriul parcurs de suferință și păcat.

„Dar tu, care nu poți să mergi pe mare așa cum a făcut el, lasă-te purtat de această navă de lemn a Crucii; crede în Crucifix și vei putea ajunge în Patrie!”, va fi îndemnul sfântului Augustin. Format la școala augustinienilor, și sfântul Anton avea să îndemne credincioșii să facă din Cruce o scară luminoasă spre cer: „Urcă-te și tu pe Crucea lui Isus Cristos, pe care s-au acumulat nenumărate mărturii ale răscumpărării noastre: cuiele, sulița, fierea, oțetul și coroana de spini; totul spre mântuirea noastră”. Per Crucem ad lucem!

Tuturor, sărbători pascale binecuvântate!

Updated on 14 aprilie 2017
LASĂ UN COMENTARIU