„Evangelii gaudium” exortaţia apostolică a papei Francisc despre vestirea evangheliei în lumea contemporană

27 ianuarie 2014 | de

Anul acesta dragi cititori, la încheierea Anului credinţei şi anului liturgic, în solemnitatea sărbătorii lui Cristos, Regele universului, din 24 noiembrie 2013, papa Francisc a dat exortaţia apostolică „Evangelii gaudium”, exortaţie ce ne îndeamnă la vestirea cu bucurie a evangheliei în contemporaneitate. Bucuria evangheliei este cea care umple sufletele celor care se întîlnesc prin intermediul ei cu Isus, al celor care se lasă salvaţi prin ea de păcat, tristeţe sau izolare, căci împreună cu Isus naşte şi renaşte întotdeauna bucuria. Papa Francisc ne invită la o nouă etapă de evanghelizare, marcată de bucuria care va indica drumul Bisericii în anii următori, căci bucuria salvifică este cea care ni-l relevează pe Isus cu iubirea sa infinită și incontrolabilă. De asemenea bucuria evangheliei împărtășită aproapelui, a evanghelizării, este un izvor continuu de bucurie, căci mărturistorii evangheliei sunt primii care au primit în ei bucuria lui Cristos. Esența evanghelizării rămâne întotdeauna aceeași, și anume Dumnezeu, care își manifestă iubirea imensă în Cristos mort și înviat. Primul evanghelizator este însuși Cristos, nouă fiindu-ne adresată invitația de a deveni colaboratori ai lui Dumnezeu, întăriți de forța Duhului Sfânt. Întreaga viaţă a Bisericii relevează iniţiativa lui Dumnezeu care inspiră, provoacă, orientează și călăuzește și aceasta ne permite să păstrăm bucuria în întreaga noastră viaţă. Dumnezeu este cel care ne cere totul, dar în acelaşi timp ne şi oferă totul.





În această exortație, papa Francisc ne propune, dragi cititori, câteva linii călăuzitoare în împlinirea noii misiuni de evanghelizare: reforma Bisericii în „ieşirea” sa misionară, tentaţiile lucrătorilor din pastoraţie, Biserica înţeleasă ca totalitate a poporului lui Dumnezeu care evanghelizează, predica și pregătirea ei, inserția socială a săracilor, pacea și dialogul social, motivările spirituale pentru misiunea de evanghelizare. Aceste linii călăuzitoare sunt guvernate de iubirea milostivă a lui Dumnezeu, de prezența cristocentrică și de manifestarea revelației divine în fiecare dintre noi. Viața fiecăruia se îmbogățește prin întâlnirea cu Isus Cristos și bucuria se naște din comunicarea experienței de iubire. Cadrul delimitat de sfântul părinte papa Francisc ne va ajuta să dobândim un stil de evanghelizare, constituindu-se totodată într-o invitație la asumarea în completare a tuturor activităților, dobândind în mijlocul efortului cotidian bucuria. Exortaţia apostolică „Evangelii gaudium”, este structurată pe cinci capitole: Transformarea misionară a Bisericii; În criza angajării comunităţii; Proclamarea Evangheliei; Dimensiunea socială a evanghelizării; Evanghelizatori cu spiritul.





În primul capitol Transformarea misionară a Bisericii ni se vorbeşte despre Biserica care iese, care vine în întâmpinare, care ia iniţiativa, care se implică, care însoţeşte, care duce roadele şi care sărbătoreşte. Este stringentă reînnoirea ecclezială și reparcurgerea urmelor lui Isus căutându-i pe cei de departe şi apropiindu-i pe cei excluşi, devenind izvor misionar de milostivire. Toate adevărurile sunt revelate de aceeaşi sursă divină, inima Evangheliei, în care străluceşte frumuseţea iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu în Isus Cristos răstignit şi înviat. Misiunea de evanghelizare este încadrată în limitele umanului, iar schimbările culturale care au avut loc în ultimii ani solicită acordarea unei atenţii constante în încercarea exprimării adevărului într-un limbaj care să permită recunoaşterea permanentei sale noutăţi şi dinamici. Biserica care iese în întâmpinare este o Biserică a porților deschise, o adevărată mamă cu inima deschisă către toți fiii ei, către periferia umană, o mamă care îi vede și îi aude pe cei aflați la marginea drumului, dispusă să-i însoțească pe cei săraci și infirmi, pe cei disprețuiți sau uitați.





În al doilea capitol În criza angajării comunităţii ni se vorbeşte despre receptarea provocării contemporaneităţii şi despre surmontarea tentaţiilor care ameninţă noua evanghelizare. Papa ne propune recuperarea propriei identităţi prin asumarea valorii vieţii umane refuzând economia excluziunii şi a disparităţii sociale, refuzând idolatria şi primatul banului, refuzând inechitatea generatoare de violenţă, luând act de anumite provocări culturale seculare, provocări de înculturare a credinţei, provocări ale culturii urbane. Se observă o tentaţie a depersonalizării persoanei, accentuarea individualismului şi o globalizare a indiferenţei. Suntem invitaţi să acceptăm provocările spiritualităţii misionare şi noua relaţie generată de Isus, dar să ne opunem inactivităţii egoiste, pesimismului steril, mondenităţii spirituale şi războiului dintre noi, având ca rezultat creşterea mentalităţii slujirii pentru construirea unitară a Bisericii.





În al treilea capitol Proclamarea Evangheliei se specifică faptul că evanghelizarea este o misiune a întregului popor creştin, deschisă tuturor celor botezaţi. Papa evidenţiază rolul deosebit al fiecărei culturi în parte în procesul de înculturare a evangheliei şi insistă pe valorizarea evlaviei populare văzută ca mod de exprimare a credinţei pure, o mărturie a întâlnirii primare cu iubirea divină. Teologii sunt invitaţi să găsească căile de mediere necesare valorizării diverselor forme de evanghelizare. Predica, discursul sunt forma privilegiată a evanghelizării, necesitând pentru punerea în operă o pasiune autentică şi o iubire fidelă faţă de cuvântul lui Dumnezeu şi faţă de poporul său.





În al patrulea capitol Dimensiunea socială a evanghelizării reflectă legătura dintre evanghelizare şi promovarea vieţii umane în toate exprimările sale. Papa face referire la incluziunea socială a săracilor, la colaborarea în scopul rezolvării cauzelor instrumentale ale sărăciei, la analizarea problematicii migranţilor şi la denunţarea noilor forme de sclavie. La baza rezolvării stă pacea şi dialogul social care se extinde la domeniul ştiinţei, în privinţa ecumenismului şi a religiilor necreştine.





În al cincilea capitol Evanghelizatori cu spiritul papa pătrunde în mijlocul problemelor lumii de astăzi şi subliniază necesitatea unei noi evanghelizări care să ajungă la toţi fără excepţie, evanghelizare făcută în lumina adoraţiei şi în căutarea semnelor prezenţei lui Dumnezeu. În miezul evanghelizării stă misterul central al credinţei noastre şi anume moartea şi învierea lui Isus, Bisericii revenindu-i rolul de însoţitoare a noastră în căutarea lui Dumnezeu.





Urmând îndemnul sfântului părinte papa Francisc, vă invit dragi cititori, să vă descoperiţi în voi bucuria întâlnirii cu Cristos şi să o mărturisiţi tuturor, devenind parte activă a noii evanghelizări, fără să vă închideţi inimile vreodată, fără să vă concentraţi numai asupra propriei siguranţe, fără să alegeţi rigiditatea autodefensivă. Ajutaţi-vă unii pe alţii să creşteţi în înţelegerea evangheliei, în alegerea drumului dat de Duhul Sfânt şi în căutarea binelui posibil.


 


Tuturor dragi cititori, PACE şi BINE

Updated on 20 octombrie 2016