Fecioara Maria, model de iubire

Sfântul evanghelist Ioan ne învaţă că „Dumnezeu este iubire” (1In 4,8) iar omul este chemat să răspundă iubirii lui Dumnezeu cu iubirea sa. Iniţiativa îi aparţine lui Dumnezeu. El „ne-a iubit mai întâi” (1In 4,19) şi a pus în sufletul nostru această „virtute teologală prin care îl iubim pe Dumnezeu mai presus de toate, pentru el însuşi, şi pe aproapele nostru, ca pe noi înşine, din iubire faţă de Dumnezeu” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1822).

Dintre toţi oamenii care au existat pe faţa pământului, sfânta Fecioară Maria l-a iubit pe Dumnezeu mai presus de toate şi a trăit din această iubire până la sfârşitul vieţii sale, devenind un model pentru fiecare discipol al lui Cristos.

Privind în ansamblu viaţa Fecioarei Maria, putem observa felul în care această iubire creşte, se dezvoltă şi este împărţită şi celorlalţi oameni. Fiind considerată cea din dintâi dintre discipolii Fiului ei, Isus Cristos, Maria, prin rolul pe care îl are în Biserică, ne arată cum porunca iubirii – „Să vă iubiţi unul pe altul!” (In 15,17) – devine o realitate trăită în cotidianul vieţii celui credincios.

În concretele gesturi faţă de aproapele, iubirea Mariei este mai mult decât un act de bunăvoinţă, mai mult decât un gest altruist, mai mult decât o grijă sau un gest de solidaritate. Este iubirea care se naşte din comuniunea cu Preasfânta Treime, iar în felul acesta creează comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii. În slujirea sa necondiţionată, care nu este altceva decât întruchiparea iubirii, Maria anticipă ceea ce va spune sfântul Paul primelor comunităţi de creştini: „Purtaţi-vă unii altora povara şi astfel veţi împlini legea lui Cristos!” (Gal 6,2). Şi întrucât „Domnul este bun faţă de toţi, el îşi arată dragostea faţă de orice făptură” (Ps 144[145)],9), la fel putem spune şi despre Fecioara Maria, care ne învaţă să-l iubim pe Dumnezeu prin aproapele.

Fiecare creştin, privind la Maria, poate să-şi însuşească un model de iubire. Cei căsătoriţi pot învăţa de la Maria ce este şi cum se trăieşte iubirea de soţie şi mamă. În căutarea lui Isus rămas în templul din Ierusalim la vârsta de doisprezece ani (cf. Lc 2,41-52), Maria ne arată iubirea de soţie, preocupată lângă Iosif, tatăl purtător de grijă, şi iubirea grijulie de mamă, care se pune în căutarea fiului ei (cf. Lc 2,44-45). În tabloul regăsirii se poate observa cum iubirea începe de la cei mai apropiaţi, cuprinde mai întâi familia: cei care sunt cei mai dragi, Fiul, soţul pentru a se extinde mai apoi la tot poporul, la neamul lui Israel şi apoi la lumea întreagă. În cazul Mariei, iubirea ei de mamă se extinde, de fapt, la toată Biserica şi la toată lumea. Iubirea sa nupţială este şi devine modelul universal al carităţii matrimoniale. La Cana Galileii, Maria cuprinde lumea iubirii umane, a sentimentelor şi experienţelor sale: se preocupă pentru miri (cf. In 2,1-11). Într-un anumit sens, prezintă iubirea umană lui Cristos pentru ca ceea ce omul simte şi trăieşte să fie binecuvântat de Dumnezeu şi să poată face parte din iubirea divină, fidelă până la sfârşit. În iubirea sa, Maria devine „mijlocire” constantă în favoarea umanităţii nevoiaşe, dar nu în mod generic, ci atingând nevoi concrete ale fiecărei persoane reale. De-a lungul misiunii publice a lui Isus, iubirea Mariei ne arată o nouă manifestare, cea a discreţiei şi a umilinţei până la abnegaţia de sine, până la a dispărea din paginile Evangheliei, pentru a lăsa spaţiu liber Fiului (cf. Mc 3,31-35). Pe Calvar (cf. In 19,25-27), iubirea Mariei, în colaborare cu Fiul ei răstignit şi fără a pierde credinţa în el, începe să învingă moartea în persoana acestei femei şi mame îndurerate. Pe Calvar, iubirea învinge păcatul şi moartea. În inima Mariei, iubirea gustă deja acea victorie a lui Dumnezeu asupra păcatului şi a morţii. În misterul ridicării şi cu trupul la cer a Fecioarei, victoria carităţii lui Dumnezeu s-a împlinit cu adevărat în veci.

În realitate, iubirea Mariei traversează istoria Bisericii şi istoria personală a fiecărui creştin. Să învăţăm de la Fecioara Maria să ne iubim, adică să ne slujim unii pe alţii, ca să împlinim porunca iubirii divine.