Fecioara Maria în spiritualitatea franciscană (I)

În perioada Evului Mediu, teologia şi devoţiunea mariană au cunoscut o dezvoltare înfloritoare, iar mari fondatori ai noilor Ordine călugăreşti, Dominic de Guzman şi Francisc din Assisi, cu spiritualitatea lor au contribuit la această dezvoltare. În câteva articole ne propunem să redescoperim împreună câteva personalităţi ale spiritualităţii franciscane, care, prin trăirea lor personală, au făcut ca devoţiunea faţă de sfânta Maria să fie răspândită şi mai mult.

Evident, prima personalitatea asupra căreia ne vom opri este sfântul Francisc din Assisi. De la început trebuie să spunem că sfântul Francisc nu a scris tratate de mariologie, dar în cele două rugăciuni, „Salutul adresat Fecioarei Maria” şi „Oficiul pătimirii Domnului”, pe care le avem moştenire de la el, vom descoperi iubirea şi devoţiunea sa filială faţă de aceea pe care o numeşte „fiica şi slujitoarea marelui Rege”. Spre deosebire de alţi sfinţi sau învăţaţi ai timpului său, care scriau reflecţii teologice despre Maria, pentru Francisc, cele două rugăciuni adresate Fecioarei Maria sunt rodul rugăciunii şi al meditării profunde a legăturii atât de intime dintre Cristos, Fiul, şi Maria, Mama. Rolul pe care Maria îl are în istoria mântuirii neamului omenesc prin participarea ei la misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu aprinde în Francisc o lumină care va continua să lumineze toată spiritualitatea franciscană, până în zilele noastre. În Fecioara Maria, Francisc contemplă toată frumuseţea virtuţilor, dar şi disponibilitatea faţă de planul pe care Dumnezeu unul şi întreit îl are cu ea: „Te salut, Stăpână, sfântă Regină, sfântă Maică a lui Dumnezeu, Marie, care eşti Fecioara devenită Biserică şi aleasă de preasfântul Tată din ceruri, care te-a consacrat împreună cu preasfântul său Fiu iubit şi cu Duhul Sfânt, Mângâietorul; tu, în care a fost şi este plinătatea harului şi tot binele” (FF 259). În această rugăciune, Francisc ne-o prezintă pe sfânta Fecioară Maria ca fiind locuinţa cea mai nobilă a Sfintei Tremii, o prefigurare a Bisericii lui Cristos, dar şi condiţia fiecărui creştin care îl are în suflet pe Dumnezeu unul şi întreit. Iubirea şi veneraţia faţă de Fecioara Maria îl determină pe Francisc să o numească avocata sa şi a fraţilor săi (cf. FF 1072), şi model autentic de sărăcie pentru ei (cf. FF 1118).

În „Oficiul pătimirii Domnului”, Francisc introduce o antifonă închinată Macii Domnului: „Sfântă Fecioară Marie, printre femeile ce s-au născut în lume, nu există niciuna asemenea ţie, fiică şi roaba preaînaltului şi supremului Rege, a Tatălui ceresc, Mama Domnului nostru preasfânt Isus Cristos, Mireasa Duhului Sfânt: roagă-te pentru noi împreună cu sfântul arhanghel Mihail, cu toate tăriile cereşti şi cu toţi sfinţii, la preasfântul şi preaiubitul tău Fiu, Domnul şi Învăţătorul” (FF 281). Şi în această rugăciune putem nota cu uşurinţă prezenţa şi rolul Sfintei Treimi în viaţa Mariei. De aici putem afirma că întreaga devoţiune a lui Francisc din Assisi faţă de Maica Domnului este ancorată în spiritualitatea cristocentrică: după Cristos, Maria este făptura cea mai importantă pentru viaţa sufletească a lui Francisc: „Cu o dragoste de nedescris o înconjura pe mama Domnului Isus, care ni l-a făcut frate pe Domnul maiestăţii şi ne-a obţinut îndurarea. În ea, în primul rând, după Cristos, îşi punea încrederea şi de aceea a făcut-o avocata sa şi a fraţilor săi” (FF 1165).

Importanţa pe care Fecioara Maria o are în viaţa lui Francisc din Assisi şi a Ordinului franciscan mai poate fi notată şi din stima pe care Francisc o atribuie unui determinat loc: biserica „Sfânta Fecioară Maria a Îngerilor”, numită şi Porţiuncula. Aici, Francisc cunoaşte milostivirea lui Dumnezeu, ascultându-i cuvântul (cf. FF 1051); aici, Francisc îi aduce pe primii săi fraţi; şi tot aici dă naştere Ordinului său, făcând ca această biserică să devină „caput et mater”; „de aceea a ales-o drept reşedinţa sa, din cauza veneraţiei sale faţă de îngeri şi a dragostei deosebite pentru mama lui Cristos. Sfântul a iubit acest loc mai mult decât pe toate celelalte locuri din lume. Aici, de fapt, a cunoscut umilinţa începuturilor, aici a înaintat în virtute, aici şi-a atins cu fericire scopul. În momentul morţii sale, a recomandat fraţilor acest loc drept lăcaşul cel mai scump al Fecioarei!” (FF 1048); „pentru că voia ca Ordinul Minorilor să crească şi să se dezvolte sub protecţia mamei lui Dumnezeu, acolo unde începuse prin meritele ei” (FF 1051). Tot în această bisericuţă, Francisc o primeşte pe Clara din Assisi şi dă naştere celui de-al doilea Ordin franciscan; aici se vor aduna fraţii pentru a celebra primele capitule generale, de unde au plecat şi primii săi fraţi în misiune.

Se pot scrie multe despre spiritualitatea mariană a sfântului Francisc din Assisi, dar cred că cel mai important pentru noi este să imităm exemplul său şi să o iubim pe Fecioara Maria, care şi pentru noi este mamă şi avocată pe lângă Fiul ei, Isus Cristos, căruia să-i fie cinste şi mărire în toţi vecii vecilor. Amin.