Fundaţia Umanitară Pacea

27 ianuarie 2014 | de

Începând cu anul 2000, Fundaţia Umanitară, funcţionează şi este dedicat în întregime asistenţei umanitare. Prin Fundaţia Umanitară Pacea sunt derulate importante proiecte caritabile care se adresează în mod special celor care au nevoie de sprijin şi ajutor material şi spiritual.


În Centrul social Sfântul Anton, toţi membrii, preoţi, asistenţi sociali, psihologi, profesori, pedagogi, medici etc. se străduiesc să ofere familiilor sărace, mai ales copiilor, fără nici o obligaţie şi fără nici o discriminare din punctul de vedere al etniei sau apartenenţei religioase, un sprijin real pentru a le alimenta speranţa într-o viaţă mai demnă şi mai bună.





Educaţia oferită acestor copii, ale căror familii traversează momente dificile marcate de sărăcie spirituală şi materială, se poate dovedi singura „cale de ieşire” pentru o viaţă mai demnă, pentru a nu ajunge la un stil de viaţă dezordonat şi total opus demnităţii şi chiar legalităţii. Pe parcursul anilor am lucrat intens la eficientizarea sistemelor noastre, a costurilor şi la creşterea capacităţii de a acumula mai multe resurse.


 În anul 2008, Fundaţia Umanitară Pacea a transformat un depozit de materiale dărăpănat într-o şcoală în care sunt două săli de clasă, o sală pentru  grădiniţă, birouri, cabinete medicale de stomatologie, kineto-terapie, medicina generală, psihologie etc., un mini parc zoologic, un parc de joacă, teren de fotbal/tenis, atelier de croitorie, de pictură, fabrică de bolţari, tipografie etc.


 Nu este o poveste, nu e vorba de un tărâm de basm. Este vorba despre o realitate de la marginea oraşului Roman. Fundaţia umanitară Pacea, demonstrează faptul că, dincolo de criza politică şi financiară prin care trece ţara noastră, se poate. Liniştea, curăţenia şi civilizaţia şi-au găsit pământ roditor, tocmai în aceste vremuri de criză, în fostele grajduri de la marginea Romanului.


Misiunea Fundaţiei Umanitare Pacea este aceea de a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi activitate prin acordarea de asistenţă şi suport material pentru copii şi familii aflate în dificultate.


În vederea realizării misiunii sale, Fundaţia dezvoltă pe lângă programele de asistenţă umanitară şi programe de consiliere, instruire încercând crearea unui cadru de asistenţă socială şi suport moral care să ofere o nouă perspectivă vieţii beneficiarilor.


Scopul principal al fundaţiei este acela de a asigura creşterea calităţii vieţii persoanelor aflate în situaţie de risc social.


 


Proiecte


În favoarea şcolii:






  1. Primii paşi spre şcoală: 25 de copii între 3-6 ani frecventează grădiniţa noastră alternativă, unde învaţă să vorbească, să se joace, să socializeze, să mănânce, să se spele. În fiecare toamnă, după începerea şcolii, sunt depistaţi acei copii care nu au fost înscrişi în mediul şcolar de stat şi se fac demersuri pentru includerea lor în „grădiniţa alternativă”.




  2. Şcoala de alfabetizare se adresează copiilor şi tinerilor între 10-25 de ani care nu au fost înscrişi în nici o formă de învăţământ, care nu ştiu să scrie, să citească. În acest program se fac cursuri intensive, iar un an este echivalentul a doi ani de şcoală normală.




  3. Vara împreună”. Pentru a evita pierderea contactului cu copiii pe timpul celor trei luni de vacanţă de vară, la sediul Fundaţiei se organizează diverse activităţi recreative, formative şi de socializare, care asigură o continuitate a eforturilor de integrare şi formare, fiind şi o pregătire pentru acei copii care încep şcoală în toamna respectivă.




  4. „O zi cu sfântul Anton”. Din primăvară până toamnă, în zilele de sâmbătă, copiii din satele limitrofe Romanului sunt invitaţi la sediul Fundaţiei pentru diverse activităţi şi competiţii sportive şi formative. Numărul copiilor variază în funcţie de parohie, între 50 şi 150.




  5. Burse de studiu „Sfântul Anton de Padova”: 15 studenţi şi elevi cu rezultate foarte bune la învăţătură, dar cu o situaţie economică precară, primesc o contribuţie financiară în funcţie de nevoile fiecăruia.




  6. Activităţi de informare şi prevenire. Poliţiştii de proximitate şi de prevenire a Poliţiei judeţului Neamţ organizează zile de informare pentru populaţie, cu privire la prevenirea oricărei forme de criminalitate. La Fundaţia Pacea, de două-trei ori pe an, au loc astfel de formări, beneficiarii campaniei fiind 100 copii defavorizaţi, elevii din familii sărace şi de etnie rromă din cadrul şcolii noastre sau al şcolilor colaboratoare.




 


În favoarea celor săraci şi marginalizaţi ai societăţii







  1. „Pâinea celor săraci”. Cu sprijinul Caritasului antonian de la Padova, Fundaţia noastră a achiziţionat o maşină de făcut bolţari, iar în colaborare cu ferma şi brutăria Provinciei Franciscane, s-a amenajat un spaţiu de lucru pentru producţia de lapte. Astfel, peste 50 de familii cu mulţi copii, un azil de bătrâni şi o cantină socială din oraş precum şi cantina noastră primesc lapte şi pâine de două ori pe săptămână.





  2. Cantina socială. În fiecare zi, peste 60 de copii defavorizaţi iau micul dejun şi prânzul la cantina noastră. Mulţi din aceşti copii mănâncă o singură dată pe zi, la cantina noastră socială.





  3. „Adopţii la distanţă”. În fiecare lună vizităm peste 50 de familii din Roman şi satele limitrofe, oferindu-le cu această ocazie haine şi alimente. Sunt familii monoparentale foarte nevoiaşe cu mulţi copii. De sărbătorile importante ale anului le ducem cadouri copiilor. Peste 300 de copii primesc ajutor prin acest program al Fundaţiei.





  4. „Casa”. Din cauza multiplelor inundaţii, am intervenit pentru a construi numeroase case pentru familiile cele mai neajutorate şi fără suport financiar din altă parte. Bugetul a variat între 4000 şi 6000 de euro pentru o casă în funcţie de numărul de persoane.





  5. „Meseria brăţară de aur”. În fiecare an organizăm, timp de trei luni, de două ori pe săptămână, cursuri de croitorie cu un instructor specializat pentru un grup de 15 fete între 14-18 ani care vor să înveţe bazele croitoriei.




 


Asistenţa şi educaţia sanitară







  1. „Asistenţa sanitară de prim ajutor”. În Satul olimpic din afara oraşului Roman sunt patru grajduri transformate în camere, unde trăiesc peste 1500 de persoane în condiţii foarte precare. Un medic şi un asistent medical, asigură minimul necesar de medicamente şi prim ajutor într-unul din aceste spaţii donate de primărie cu titlu gratuit.





  2. Intervenţii - sunt foarte multe cazuri în care trebuie să intervenim cu o finanţare în favoarea persoanelor aflate în situaţii disperate, (ex. un tată de familie cu o operaţie la şold sau un altul la inimă, copii sau adolescenţi cu tumoare la ochi, faţă etc. precum şi construirea de puţuri de apă etc.).





  3. Asistenţă psihologică. Oferim şi acest serviciu prin psihologul nostru, copiilor sau adolescenţilor rămaşi acasă singuri sau cu bunicii, vecinii sau rudele, dar mai ales celor care întâmpină dificultăţi în a se integra în societate, provenind de pe străzi sau rămaşi fără părinţi. Ca urmare a numărului mare de cereri, am deschis un cabinet psihologic în cadrul primăriei Săbăoani pentru copii, tineri şi adulţi.





  4. Asistenţa şi îngrijirea dentară. Am primit un cabinet stomatologic cu toate dotările care garantează copiilor ce frecventează centrul nostru, dar şi săracilor, asistenţa dentară.





  5. Kineto-terapie. În cadrul centrului nostru medical avem un cabinet autorizat de kineto-terapie unde un specialist vine de două ori pe săptămână pentru persoanele cu dizabilităţi şi nu numai, pentru a face recuperare prin masaje şi diverse exerciţii fizice.





  6. Clovn-terapie. Un grup de 12 clovni de la asociaţia VIP Italia ONLUS ne vizitează în fiecare an, iar împreună desfăşurăm activităţi de clovno-terapie în penitenciarul de minori Bacău, în diferitele şcoli de incluziune pentru persoane cu handicap din Roman şi împrejurimi.





  7. Proiecte de viitor: - Adăugarea unui cabinet de oftalmologie. Toată aparatura va fi donată de către spitalul universitar de la Padova prin intermediul Caritasului Antonian de la Padova.




Dezvoltarea activităţilor socio-educative prin finanţarea proiectelor deja în derulare din partea asociaţiei NCA din Norvegia.


Mulţumesc cu această ocazie pentru sprijin şi încredere, tuturor colaboratorilor şi a donatorilor din ţară sau străinătate. Doresc tuturor cititorilor revistei Un An Nou 2014 binecuvântat plin de realizări materiale, profesionale dar mai ales spirituale.


&nbsp

Updated on 20 octombrie 2016