Nucul sfântului Anton

11 august 2022 | de

Publicată postum, ca încununare a unei vieţi dedicate cunoaşterii sfântului Anton şi a bazilicii înălţate în cinstea lui, cartea părintelui Giuliano Abram (1942-2021), Al Santo di Padova, tipărită în condiţii grafice de excepţie, va constitui principalul izvor de inspiraţie a acestei rubrici pentru următoarele numere.

Pentru mulţi cinstitori, crinul reprezintă primul semn de identificare a sfântului Anton. Mai există însă şi nucul, care poartă cu sine o poveste interesantă. În ultimele săptămâni ale vieţii sale pământeşti, slăbit de boală, fratele Anton, aflându-se la Camposampiero, a îndrăznit să îşi exprime un „capriciu”, anume de a i se construi o mică platformă cu o măsuţă, într-un nuc din apropierea castelului contelui Tiso, unde se afla ca oaspete. Generosul conte a ascultat imediat cererea umilului frate şi a construit printre ramurile puternice ale nucului bătrân un loc potrivit distinsului oaspete. Aici, sfântul Anton îşi petrecea multe ore din zi, dedicându-se rugăciunii şi meditaţiei. Tot de aici, la apusul zilei, le predica locuitorilor din Camposampiero şi din împrejurimi, care erau însetaţi de cuvântul divin, după truda zilei. În ziua de 13 iunie 1231, fratele a cerut să se întoarcă în conventul din Padova, pentru a se alătura fraţilor săi, simţind că i se apropie clipa morţii. Specific nucului sfântului Anton este faptul că înfrunzeşte abia la începutul lunii iunie, adică cu 13 zile înainte de sărbătoarea sa, ritmul înfloririi este rapid, iar nucile sunt mai mici decât cele obişnuite. La Camposampiero, dar şi în grădina bazilicii din Padova, există acest soi special de nuc. Printre pictorii care au redat artistic acest episod este şi Pietro Annigoni, fresca aflându-se în interiorul bazilicii, chiar deasupra intrării principale.

La Camposampiero, în apropierea nucului, s-a înălţat o mică bisericuţă, iar tradiţia ne spune că o bucăţică din acel nuc a fost folosită pentru a se face o cruce micuţă, care se păstrează în interiorul bisericii, unde acum se găseşte şi o mănăstire de clarise.

Updated on 11 august 2022
LASĂ UN COMENTARIU