O Biserică săracă pentru cei săraci

Continuarea din numărul anterior a interviului cu domnul George-Gabriel Bologan, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, realizat de părintele Dragoș-Paul Mîrţ.

* * *

Pontificatul papei Francisc a fost marcat de gesturi simple, dar puternice, de o apropiere constantă față de cei marginalizați și de o reformă a limbajului Bisericii. Mulți îl consideră un papă al periferiilor. Care credeți că este moștenirea esențială a papei Francisc pentru Biserică și pentru lume?

Cred că moștenirea esențială a papei Francisc, într-un cuvânt, este apropierea. El nu a transmis lumii doar un mesaj, ci modul său original de a fi. Era aproape de omul concret, mai ales de cel marginalizat, de cel aflat în suferință, de cel din închisoare și de cel uitat. Încă de la începutul pontificatului, a spus: „Cât mi-aș dori o Biserică săracă și pentru cei săraci!”. Această frază a devenit aproape un program al pontificatului său. El ne-a amintit că trăirea evangheliei începe cu omul de lângă noi prin gesturi mici, o simplă vizită, o mângâiere, o atenție acordată celui pe care lumea îl trece cu vederea.

Papa Francisc a vorbit mult și despre „sfinții de la ușa vecină”. În enciclica Gaudete et exsultate, el spune că sfințenia se vede concret și în cei de lângă noi, adică în părinții care își cresc copiii cu iubire, în cei care muncesc pentru familie, în bolnavi, în persoanele în vârstă care continuă să zâmbească și să ofere înțelepciune. Cu alte cuvinte, sfințenia nu este rezervată unor persoane îndepărtate care se găsesc doar în calendar, ci se trăiește în viața obișnuită. Un alt aspect care m-a impresionat la papa Francisc a fost atenția lui față de persoane. Nu privea mulțimile ca pe o masă anonimă, ci era capabil să observe chipurile, gesturile, detaliile. Un exemplu foarte frumos este vizita sa la Iași, în România. Atunci a văzut o bunică ținând în brațe un nepoțel de două luni. Papa a povestit că femeia surâdea „ca și cum mi-ar fi spus: Priviți, acum pot visa!” și a adăugat: „Bunicii visează atunci când merg înainte, grație nepoților care, la rândul lor au curaj atunci când își iau rădăcinile de la bunici”. Cu alte cuvinte, în acea bunică și în acel copil, el a văzut legătura dintre generații, transmiterea credinței, tandrețea familiei și speranța viitorului. De fapt, dacă ne gândim bine, Biserica este printre puținele instituții intergeneraționale.

Moștenirea papei Francisc este profund umană. El a reamintit Bisericii chemarea de a merge spre periferii, de a asculta și de a vindeca rănile celor suferinzi. Ne-a arătat că apropierea este o formă de credință, iar grija față de cel mic este una dintre cele mai clare forme de mărturie creștină. Era concret, îmi aduc aminte de câte ori a condamnat bârfa, pe care o definea ca fiind venin sau o asemăna cu ciuma, iar pe bârfitori îi numea „teroriști” pentru că ucid imaginea și prestigiul altuia.

Parcursul dumneavoastră profesional reflectă o armonie între rigoarea intelectuală, sensibilitatea culturală și vocația pentru dialog. Într-un fel, diplomația devine și o formă de slujire a binelui comun. Cum v-a modelat experiența personală și profesională modul de a înțelege diplomația ca misiune, nu doar ca profesie?

Secretul pentru a te simți cât de cât împlinit este să te identifici mereu cu plăcerea și satisfacția lucrului pe care îl faci. Fiecare creștin, acolo unde se află, ar trebui să își trăiască preoția universală (primită la botez) și să aducă ca jertfă lucrul făcut cu temei, de calitate, participând astfel la sanctificarea lumii. Binele și răul pătrund în lume prin om. Noi putem face ca lumea în care trăim să fie o grădină, evitând să fie transformată într-un deșert spiritual.

Experiența personală are ca fundament familia, exemplul primit în special de la bunici, care îmbinau stoicismul cu bunătatea, înțelepciunea și omenia. Experiența profesională m-a ajutat să înțeleg că orice realizare, cât de mică, poate contribui la relevanța României în lume și la cultivarea onoarei de a fi român. Cutremurul de la Amatrice din 2016 și pandemia de Covid-19 mi-au reconfirmat valoarea solidarității, a empatiei și a omeniei. Mi-a plăcut să fiu mereu aproape de oameni, să îi încurajez pe cei tineri și să le oferim spațiu de afirmare, să-i ajut pe compatrioții noștri fie din Italia, fie din Spania, să descopere sensul de a fi comunitate, de a înțelege că fiecare este un ambasador de imagine a României.

Personal cred că acțiunile fiecăruia dintre noi se răsfrâng în cosmos, în această lume ordonată creată de Absolut. Papa Francisc spunea că „totul este intim relaționat”. Deseori, la finalul mesajelor pe care le transmit cu ocazia diferitelor evenimente, închei cu urarea: „Să ne unească pe toți ideea de bine!”. Viața este prea scurtă să nu încercăm să o trăim frumos. Pentru a trăi frumos și senin, avem nevoie și de lideri care să se inspire din valori și să creeze contextul unei lumi drepte, pentru că puterea fără o busolă morală poate deveni instrument al răului, în loc de slujire a binelui.

În contextul în care reprezentați o țară majoritar ortodoxă pe lângă Sfântul Scaun, misiunea Domniei Voastre este situată la intersecția dintre diplomație și dialogul dintre Biserici. Care considerați că este rolul unui ambasador al României la Vatican în susținerea și promovarea dialogului ecumenic autentic între Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică?

Cred că rolul unui ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun este, așa cum spunea și papa Leon al XIV-lea, acela de a construi punți. România are o identitate profund creștină, majoritar ortodoxă, dar are și o prezență catolică importantă atât latină, cât și greco-catolică. De aceea, misiunea ambasadorului nu se reduce la diplomație politică, ci are și o dimensiune spirituală, culturală și ecumenică.

Desigur, dialogul dintre Biserici aparține, înainte de toate, Bisericilor. Rolul reprezentantului diplomatic este să susțină un climat de respect, de încredere și de întâlnire și, la fel ca orice instituție a statului, să mențină un echilibru între toate segmentele societății. El poate favoriza contexte în care oamenii se ascultă, se cunosc mai bine și descoperă ceea ce îi unește, contribuind astfel la o armonizare, la pacea socială. În cazul României, acest lucru este cu atât mai important, cu cât țara noastră se află la întâlnirea dintre Orient și Occident. Avem o tradiție bizantină, dar vorbim o limbă latină. Avem o istorie profundă a ortodoxiei, dar și legături vechi cu Roma. Sfântul Ioan Paul al II-lea a surprins foarte bine această vocație în timpul vizitei sale istorice în România, în 1999, când a spus că, în România, „Biserica respiră cu cei doi plămâni ai săi” (răsăritean și apusean), iar țara noastră este un loc unde Orientul și Occidentul se întâlnesc într-un dialog natural. Această identitate ne dă o vocație specială: aceea de a fi spațiu de dialog, nu de separare, de a înțelege sensul unității în diversitate (care este și motoul Uniunii Europene).

Cred că un ecumenism autentic nu începe cu documente, ci cu relații. El se naște din respectul față de celălalt, din recunoașterea sinceră a credinței aproapelui și din dorința de a colabora acolo unde există un bine comun. Iar astăzi există multe domenii în care Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică pot da împreună o mărturie importantă: apărarea demnității umane, familia, educația, grija față de cei săraci, pacea și transmiterea credinței către noile generații. Doar mărturia poate da credibilitate evangheliei și dragostei creștine. Porunca este să ne iubim, nu să ne urâm și să ne ocărâm. Lumea din afară, dacă va vedea modele de unitate, va crede, altfel se va îndoi de lucrarea Bisericii.

Principiile creștine sunt un factor comun și unificator, care pot contribui la înlăturarea spiritelor conflictuale. Din această perspectivă, ambasadorul României la Sfântul Scaun poate promova întâlniri, inițiative culturale, momente de rugăciune, dialog academic și colaborări instituționale. De asemenea, poate arăta că România nu privește diferența confesională ca pe o piedică, ci ca pe o responsabilitate de a cultiva respectul și comuniunea.

La finalul acestui dialog, stimate domnule ambasador, vă dorim inspirație și har în misiunea pe care o împliniți, spre binele comun și în slujba dialogului autentic. Fie ca pașii Excelenţei Voastre să rămână călăuziți de Duhul Sfânt în pace, iar roadele străduinței Domniei Voastre să fie binecuvântate cu bucurie.

Interviu realizat de pr. Paul-Dragoș Mârț