Privește la Maria!

„Dacă ești amenințat de furtunile ispitei și te lovești de stâncile neliniștilor, dacă ești purtat de valurile mândriei, ale defăimării, ale invidiei privește «Steaua»: cheam-o pe Maria! Dacă ademenirile trupului îți clatină corabia sufletului, privește spre Maria! Dacă ești tulburat de enormitatea păcatului tău și rușinat de urâțenia conștiinței tale, dacă te înspăimântă judecata divină și începi să fii înghițit de abisul tristeții și al disperării, gândește-te la Maria! În pericole, în neliniști, în îndoieli: gândește-te la Maria, cheam-o pe Maria! Ea să nu se îndepărteze de pe buzele tale și din inima ta!” (sfântul Bernard, Predici, II, 17).

Aceste cuvinte ale sfântului Bernard de Clairvaux, marele îndrăgostit de Dumnezeu și de Maica Preasfântă – care ne-a lăsat și acea frumoasă rugăciune: „Adu-ți aminte, o, preablândă Fecioară Marie” – afirmă răspicat că Mama noastră preaiubită ne este scăpare sigură în orice necaz și pericol sufletesc sau trupesc, dacă știm să o chemăm în ajutor și să ne încredințăm ei cu toată iubirea, smerenia și supunerea. Prin aceasta, sfântul Bernard nu ne îndeamnă doar „să ne folosim”, pur și simplu, de Maria, atunci când avem nevoie de un ajutor special din partea lui Dumnezeu, ci să strigăm către ea cu o inimă de fiu care trăiește această relație profundă de viață și iubire cu ea: „Ca să obții ajutorul rugăciunii sale, urmează exemplul vieții ei. Dacă o urmezi pe ea, nu te vei abate de la calea cea dreaptă; dacă te rogi ei, nu vei dispera; dacă te gândești la ea, nu vei rătăci. Dacă ea te susține, nu poți cădea, dacă ea te ocrotește, n-ai de ce să te temi, dacă ea te călăuzește, nu simți oboseala, dacă ea este lângă tine, vei ajunge la țintă”.

Imaginea acestei legături profunde dintre Maria și noi, fiii ei, este evlavia către inima ei neprihănită, evlavie pe care ea însăși ne-o învață prin nenumăratele ei apariții și mesaje, în lumea întreagă, de-a lungul istoriei Bisericii. După mărturia sfinților, adevăratul creștin nu se formează pentru ceruri, trăind din dorințele și sentimentele trupului, ci printr-o viață de credință pe care ne-o învață Isus și Maica sa. Inima neprihănită a Mariei este calea de a ne apropia în chipul cel mai desăvârșit și mai meritoriu de Isus. Noi, fiii Maicii sfinte, mergem pe „calea inimii ei neprihănite”, atunci când îi cerem să ne primească a locui în inima ei de mamă, când ne însușim măcar o picătură din credința ei desăvârșită și sfântă, când ne oferim ei cu totul, oferindu-i totul. Sfântul Maximilian Maria Kolbe afirma că „a o iubi pe Maria neprihănită și a ne consacra ei este secretul sfințeniei, pe care trebuie să-l facem cunoscut lumii întregi”, iar sfântul Ioan Damaschinul exclama: „Evlavia față de tine, o, Maică a lui Dumnezeu, este o armă de mântuire pe care Dumnezeu o dă celor pe care vrea să-i mântuiască”. Da, doar Maria ne învață să-l slujim, să-l cinstim și să-l iubim pe Domnul în chip desăvârșit. Avem nevoie de ea. În fața lui Dumnezeu, noi singuri suntem prea slabi și prea neștiutori, iar faptele noastre bune, darurile și virtuțile sunt prea adesea întinate de amorul propriu, de egoismul propriei voințe și de orgoliul omului vechi. Nu putem să facem singuri binele necesar pentru mântuirea noastră; pentru aceasta, Tatăl ceresc ne-a hărăzit un ajutor de nelipsit: pe Maica neprihănită. Adevărata evlavie față de ea înseamnă a o primi cu iubire, ca mamă, în viața noastră, înseamnă să o ascultăm atunci când ne vorbește în rugăciune, să trăim numai pentru Domnul și pentru ea.

Primul har pe care trebuie să i-l cerem Mariei este acela al lepădării de noi înșine, al dezlipirii de sine, de amorul și orgoliul propriu, de obiceiurile rele ale trupului și ale sufletului, pentru a-i sluji numai lui Cristos și inimii ei neprihănite. Harul dezrobirii de sine, pentru a trăi o viață virtuoasă și sfântă, conduce inima și sufletul spre adevărata evlavie, după cum ne învață și sfântul Ludovic de Monfort: „Se poate spune că cineva o iubește și o cinstește cu adevărat pe sfânta Fecioară, în timp ce, prin păcatele sale, îl rănește, îl străpunge, îl răstignește și îl batjocorește fără milă pe Cristos, Fiul ei?”.

Da, păcatele omenirii și păcatele mele sunt îndreptate și împotriva inimii neprihănite a Maicii mele preaiubitoare... Trebuie să mă rog și să trăiesc în așa fel încât această inimă neprihănită să rămână refugiul meu și calea care mă conduce la Dumnezeu.