Sărbătoarea Bisericii Unite cu Roma
La 2 iunie 2019, la Blaj, ne amintim că au fost beatificați, de către papa Francisc, cei șapte ierarhi greco-catolici care au suferit, pentru credința lor, prigoana regimului comunist. Cardinalul Iuliu Hossu a stat în fruntea episcopilor, prin pilda lui eroică, păstrându-și fidelitatea față de Scaunul sfântului Petru. Cu o zi înainte de sărbătoarea celor șapte fericiți, la 1 iunie, o Liturghie arhierească în amintirea jertfei episcopilor a fost concelebrată în bazilica „Sfântul Petru” din Vatican, cu participarea PS Claudiu-Lucian Pop, episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, a cardinalului Claudio Gugerotti, prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, a Excelenței Sale Giampiero Gloder, nunțiul apostolic în România și Republica Moldova, a PS Cristian Crișan, episcop vicar de Alba Iulia şi Făgăraș, a PS Mihai Frățilă, episcop de București, a PS Ioan Călin Bot, episcop de Lugoj, a Excelenței Sale Csaba Pal, episcop romano-catolic de Timișoara, precum și a ambasadorului României pe lângă Sfântul Scaun, Excelența Sa George Bologan. Congregația Surorilor Maicii Domnului, reprezentanții Ordinului „Sfântul Vasile cel Mare”, numeroși preoți români, membri ai comunităților române din diverse țări, corul „Angelli”, credincioși în număr mare au luat parte la aceste manifestări sacre. Despre fericitul Iuliu Hossu, papa Leon al XIV-lea a spus, în adunarea comemorativă din ziua de 2 iunie, din Capela Sixtină, în amintirea vizitei papei Francisc în România, în anul 2019, că moștenirea cardinalului Hossu „este un simbol al fraternității care transcende toate granițele etnice și religioase”. Papa l-a numit pe cardinalul Iuliu Hossu „profet al speranței”. Entuziasmul uriaș al participanților este doar în parte redat de aceste comunicate oficiale.
* * *
Lauda fericitului Iuliu Hossu
Pe cel ce fuse vestitor în Alba,
Îl văd în zeghe, un ierarh erou,
Ce Blajului îi întregește salba,
Din vița veche iese vinul nou.
Cutreierase tânăr tot Ardealul,
Orașe mari, și sate, și cătune,
Ca Pavel, adusese Cardinalul
Jertfe de laudă și rugăciune.
Când își sărută lanțurile, știe:
Biserica e sfântă prin martiri,
Sângele lor e o sămânța vie,
Crește în temnițe și prigoniri.
Acolo unde stau închiși uniții,
Se scaldă țara-n lacrimile lor
Și iese mai frumoasă, fericiți-i!
Șapte ierarhi ai bunului Păstor.