Leon al XIV-lea, slujitorul bucuriei noastre

Poate nu ne-am fi așteptat, în ziua de 8 mai, când biserica noastră locală îl sărbătorește cu mare cinste pe unul dintre fiii ei, pe fericitul Ieremia, ca la balconul central al bazilicii „Sfântul Petru” să se afișeze chipul unui cardinal necunoscut multora și un nume pe măsură: Robert Francis Prevost. Și-a luat numele Leon, fiind cel de-al 267-lea papă al Bisericii Catolice și suveran al Cetății Vaticanului. De obicei, primele cuvinte rostite de noul papă au un impact deosebit în inima noastră, cum, de pildă, a fost salutul de o umanitate dezarmantă al papei Francisc: „Dragi frați și surori, bună seara!”. Dar nu au fost cuvintele care să ne fi impresionat la noul papă, ci gesturile simple, mimica grăitoare și emoția profundă care i se putea citi pe chip, un chip de bună seamă conștient de importanța momentului, dar, mai ales, de apăsătoarea-i responsabilitate, chipul umil al slujitorului credincios, slujitor al bucuriei credinței dăruite de Cristos.

De altfel, fiind un fiu spiritual al sfântului Augustin, la fel ca sfântul Anton, la începutul chemării sale, nici nu putea fi altfel, căci mesajul transmis, potrivit învățăturii episcopului de Hippona, trebuie să fie mai întâi interiorizat, aprofundat, însușit. Nu întâmplător, în învățăturile sale, sfântul Anton îi îndemna pe predicatori astfel: „Vă rog, să înceteze cuvintele, să vorbească faptele! Din păcate, suntem bogați în cuvinte și lipsiți de fapte, și astfel suntem blestemați de Domnul, pentru că el a blestemat smochinul în care nu a găsit rod, ci numai frunze”. A urmat, desigur, un mesaj specific timpului liturgic pascal: „Pacea să fie cu voi toți!”, însoțit de invitația de a fi constructori de punți, instrumente de pace și bună înțelegere.

Însă dincolo de momentul de început, papa Leon al XIV-lea pare că și-a trasat şi liniile directoare ale pontificatului său cu ocazia sfintei Liturghii inaugurale, din ziua de 18 mai. Specifică rolul episcopului Romei, acela de a păstra bogatul patrimoniu al credinței creștine și capacitatea de a-și îndrepta privirea departe în viitor, pentru a răspunde întrebărilor, neliniștilor și provocărilor de astăzi ale societăți, pentru ca, ulterior, să poată mărturisi cu profundă umilință: „Am fost ales fără niciun merit și, cu frică și cutremur, vin la voi ca un frate care vrea să se facă slujitorul credinței și al bucuriei voastre, mergând împreună cu voi pe drumul iubirii lui Dumnezeu, care ne vrea pe toți uniți într-o singură familie”. Implicit, ne invită să redescoperim darul credinței primite la Botez ca pe o mare bucurie, un privilegiu din partea lui Dumnezeu, privilegiu de a deveni fii ai săi, pentru a construi împreună edificiul lui Dumnezeu, „în comuniune fraternă, în armonia Duhului, în conviețuirea în diversitate”. În repetate rânduri îl citează pe sfântul Augustin, semn vizibil al apartenenței sale spiritualității augustiniene, făcându-ne cunoscută dorința sa profundă, de a fi „o Biserică unită, semn de unitate și de comuniune, care devine ferment pentru o lume reconciliată”.

Dragi cititori, acest „vin la voi ca un frate”, prin care papa Leon se face una cu noi în trăirea credinței, poate deveni și pentru noi o invitație la a reflecta asupra modului în care ne trăim credința, pentru a construi, într-adevăr, o Biserică unită. Avem „un frate” mai mare în credință, care se face slujitorul credinței și al bucuriei noastre, tocmai pentru ca noi să putem redescoperi bucuria de a trăi împreună ca o familie unită în jurul lui Cristos, la banchetul euharistic. Doar trăirea autentică a credinței ne poate oferi posibilitatea de a recunoaște demnitatea celor de lângă noi de a fi frați în Cristos, împărtășind împreună cu ei bucuria de a deveni și noi, la rândul nostru, slujitori ai bucuriei lor.

Tuturor, pace și bine!