Cântecul creaturilor. 800 de ani de laudă, fraternitate și speranță

Primăvara anului 1225 îl găsea pe Francisc din Assisi la „San Damiano”, chiar acolo unde, cu ani în urmă, pe când el se convertea, l-a întâlnit pe Cristos în rugăciune, în fața unui răstignit. Acum se afla aici în grija surorilor clarise, slăbit fiind trupește și cu vederea afectată. Aici compune una dintre cele mai extraordinare rugăciuni poetice din istorie: Cântecul creaturilor, cunoscută și cu numele de Cântecul fratelui Soare (Cant: FF 263). Astăzi, la opt secole distanță, acest imn răsună cu o actualitate surprinzătoare. Anul 2025 nu este doar un an jubiliar pentru Biserică, ci și jubileul acestui cânt, o adevărată „sărbătoare a fraternității cosmice”, un imn adus vieții, care încă poate vorbi, chiar mai mult decât oricând omului de astăzi.

Cântul poate fi întâlnit fie cu titlul de Cântecul creaturilor, fie Cântecul fratelui Soare. Primul, pentru că se referă la creație și creaturi, la respect și ecologie, ne amintește că toate ființele sunt surori, frați, tovarăși de drum. Al doilea, deoarece Francisc considera fratele Soare creatura cea mai minunată și cea mai asemănătoare cu divinul (cf. 1Cel, XXIX: FF 458-461). Iar Soarele este simbolul central al imnului, imaginea luminii lui Dumnezeu care luminează fiecare ființă.

Este emoționant să ne amintim că Francisc nu a compus Cântul într-un moment de liniște sau bine, ci în boală, aproape orb, chinuit de dureri fizice și în conflict cu unii dintre frații săi. Și totuși, tocmai din acest necaz se naște o laudă care nu este deloc naivă sau retorică. Este o cântare născută din suferință. Este o laudă a celui care a privit viața în față, chiar și în limitele ei, și a ales să se încreadă în bunătatea lui Dumnezeu. Francisc nu cântă de durere, ci prin intermediul durerii. De aceea, Cântul său poate fi astăzi o sursă de putere și pentru noi, cei care trăim în vremuri marcate de durere și război, de crize ecologice, sociale și spirituale.

Ce mesaj putem recepta astăzi, în anul 2025, dintr-un asemenea cânt scris acum 800 de ani? Cred că este, în primul rând, un mesaj actual pentru o lume în schimbare. În vremuri de schimbări climatice, poluare și pierdere a biodiversității, Francisc ne invită la o convertire a percepției: nu să posedăm creația, ci să o recunoaștem ca pe o soră. Ne invită să cultivăm o spiritualitate ecologică și relațională. Nu suntem stăpâni, ci păstrători și îngrijitori. Enciclica Laudato si’ a papei Francisc – care își inspiră titlul chiar din Cântecul creaturilor – ne transmite cât de necesar este acest apel.

Un alt mesaj este fraternitatea ca stil de viață. Fiecărei creaturi îi este recunoscută demnitatea sa. Acest lucru este valabil pentru toate ființele umane, în special pentru cei mai săraci, bolnavi sau considerați „inutili” după logica lumii. Fraternitatea franciscană a fost mereu orientată spre toți, să nu facă diferențe și să nu caute profit. Într-o cultură frenetică și adesea anxioasă, Francisc ne arată că adevărata bucurie nu se naște din avuție, ci din recunoștință. Soarele și apa sunt esențiale și gratuite, sau ar trebui să fie. Un astfel de gând simplu poate fi ca o rază de speranță și ca un izvor de bucurie. De aceea, cel care știe să laude lucrurile simple este deja liber.

Un ultim gând în Cântecul creaturilor este tocmai despre realitatea ultimă, despre moarte. Francisc o percepe însă ca pe o soră; aceasta este una dintre cele mai puternice sugestii ale Cântului: „Lăudat fii, Domnul meu, pentru sora noastră, Moartea trupească...”. Moartea nu este un dușman sau un tabu, ci o soră. Un gând revoluționar, mai ales astăzi, când moartea este adesea temută, neacceptată, ascunsă. Francisc ne învață să o traversăm cu credință, speranță și pace.

În sfârșit, Cântecul creaturilor sau Cântecul fratelui Soare nu este doar pentru cei credincioși. Este un text „deschis”, care vorbește inimii oricărei persoane dispuse să privească frumusețea, să caute dreptatea și să fie deschisă în faţa misterului vieții. Este o invitație de a încetini, de a contempla, de a lăuda, de a ne împăca cu noi înșine, cu ceilalți, cu Dumnezeu și cu natura creată de el. De aceea, mesajul său poate ajunge la toate categoriile de cititori ai unei reviste, precum „Mesagerul sfântului Anton”: tineri și bătrâni, laici și consacrați, familii, educatori, muncitori, artiști, oameni de știință, ecologiști, persoane aflate în căutare spirituală.

Spiritul acestui Cânt de 800 de ani vorbește și despre un viitor încă de scris. A celebra jubileul Cântecului creaturilor înseamnă a recunoaște că încă avem nevoie de această voce. Într-o lume în care adesea se strigă, Francisc cântă. Într-o epocă în care se separă, Francisc unește. Într-o societate care se teme de fragilitate, Francisc o îmbrățișează. Cântul este o profeție a unei Biserici aflate în ieșire, săracă și veselă, aproape de cei mici și plină de respect față de creație. Este vestea că fiecare ființă umană poate trăi în pace, dacă se simte parte a unei familii mai mari.

În anul 2025 nu celebrăm doar un aniversar istoric, ci o chemare. Cântecul creaturilor ne provoacă să ne schimbăm mentalitatea, să redescoperim privirea mirării și a recunoștinței, să construim relații noi: cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu mediul înconjurător. Acesta este adevăratul jubileu: redescoperirea frumuseții de a lăuda. Iar aceasta nu înseamnă a fugi din lume, ci a o locui în profunzime. Așa cum a făcut Francisc, și noi putem deveni poeți ai fraternității, semănători de speranță, cântăreți ai unei bucurii care izvorăște din iubire.