Preaînalte, atotputernice și bunule Domn...

Nu ar fi putut fi trecut cu vederea un frumos centenar franciscan, aniversarea celor 800 de ani de la compunerea unui cânt de laudă adus Creatorului de sfântul Francisc, anume „Cântecul fratelui soare” sau „Cântecul creaturilor”, așa cum mai este recunoscut. Este o dată pe care nu o putem ignora, specifică și miniștrii generali ai familiilor franciscane în scrisoarea pe care ne-o adresează, intitulată fiind: „Cântecul reconcilierii. Scrisoare pentru cel de-al VIII-lea Centenar al Cântecului creaturilor (1225-2025)”. Profund imn de laudă, cântul Sărăcuțului din Assisi nu este doar un text poetic bine armonizat, ci exprimă întreaga viziune a sfântului Francisc despre Dumnezeul creator, despre creație, despre fraternitatea universală și despre ecologia integrală, teme pe care papa Francisc le-a reluat în enciclica Laudato si'. „În 2025, Anul Sfânt și anul Cântecului creaturilor, dorim să redescoperim împreună profunzimea acestei rugăciuni care a străbătut secolele și încă vorbește inimii umanității și a Bisericii”, este și invitația inițială a scrisorii.

A redescoperi împreună profunzimea acestei rugăciuni înseamnă, de bună seamă, a redescoperi frumusețea interioară a autorului ei, spiritul umil al lui Francisc, care recunoaște prezența divină în fiecare creatură, dar nu în sensul unui panteism nociv, ci al unei atotputernicii specifice lui Dumnezeu.

Asemenea lui Iob, încercat de suferință, Francisc ajunge să-l cunoască pe Dumnezeu în urma propriilor experiențe de înjosire benevolă, de renunțare acceptată și de încredere filială în Dumnezeu, Creatorul a toate. Împăcat cu sine însuși, Francisc dă glas unui imn de laudă, prin care recunoaște binele pe care întreaga creație îl cuprinde, inspirându-se din profunda pace interioară pe care o obținuse. Bunăoară, Sărăcuțul din Assisi nu compune acest minunat cânt de preamărire a Creatorului în urma unor experiențe de gratitudine personală, ci în urma celor mai profunde momente de obscuritate și încercare. Cântul lui nu este o inspirație de moment, ci o sinteză a întregii sale experiențe cu Dumnezeu, compus fiind în mai multe etape. Renunțase deja la conducerea Ordinului întemeiat de el, suferind din cauza multitudinii de frați care intraseră să facă parte din această familie, dar care nu-i mai împărtășea în totalitate spiritul. Avusese parte de consolarea de pe muntele Verna (17 septembrie 1224), unde primește privilegiul stigmatelor, semn al configurării cu Răstignitul în propriul trup, iar acum, în toamna anului 1225, aproape orb, oaspete al clariselor de la „San Damiano”, compune strofele dedicate creaturilor. În iulie 1226, în timpul șederii sale la reședința episcopului din Assisi, adaugă strofele despre iertare și pace, pentru ca în toamna aceluiași an, înainte de trecerea sa din această viață, să introducă strofa despre „sora Moarte”, de care nicio ființă vie nu poate fugi.

Doar dacă am trecut prin iertarea și acceptarea propriei fragilități umane și a morții, vom putea să-l lăudăm pe Creatorul a toate cu întreaga creație, căruia sfântul Francisc, la început, nici măcar nu îndrăznește să îi rostească numele: „Preaînalte, atotputernice și bunule Domn, laudă ție, slavă, cinste și binecuvântare, numai ție ți se cuvin, o, Preaînalte, căci niciun om nu-i vrednic să-ți rostească numele”. În limbajul imnului, diferența se transformă în armonie, nu în opoziție, în complementaritate, nu în disonanță. Toate creaturile se poziționează pe ritmul armonic al reciprocității: „Preamărit să fii pentru fratele Soare și sora Lună, fratele Vânt și sora Apă, fratele Foc și sora noastră mamă, Țărână”. Fraternitatea universală nu elimină diferențele, ci le integrează în ordinea respectului și a reciprocității, reflectând legătura originală dintre bărbat și femeie, dintre cer și pământ, dintre lumină și întuneric, de unde suntem invitați să contemplăm demnitatea fiecărei persoane în parte, dar și valoarea întregii creații pe care Dumnezeu ne-a oferit-o spre îngrijire, nu spre stăpânire, ca o „casă comună” în care să locuim în armonie și iubire, nu în disonanță și învrăjbire.

Tuturor, pace și bine!