Servitori inutili

Evanghelistul Luca (17,7-10) redă o scurtă parabolă a lui Isus, care sintetizează modalitatea de a-i sluji Domnului. Fraza cu care se termină textul, „Suntem servitori inutili”, trebuie interpretată într-o manieră corectă, pentru a-i înțelege cu adevărat sensul.

În mod logic, rolul servitorului este acela de a sluji. Dar în Lc 12,37 ni se spune că servitorii pe care stăpânul îi va găsi veghind vor fi slujiți de către stăpânul lor. Așadar, este servitorul sau stăpânul cel care trebuie să slujească? Isus este modelul slujirii: „Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujește” (Lc 22,27). Perspectiva e dublă: varianta logică, în care servitorul slujește, și varianta care răstoarnă logica umană, în care stăpânul (Isus) slujește. Scopul e acela de a transmite ce trebuie să facă slujitorul și ce poate aștepta acesta de la stăpânul său.

Cei care slujesc își fac datoria, deoarece îndeplinesc ceea ce le-a fost cerut de către stăpân. Nu putem pretinde nimic de la Dumnezeu. În relația pe care o avem cu Domnul nu își are locul logica lui do ut des, adică a schimbului de servicii. Nu facem ceva pentru a primi în schimb altceva de la Dumnezeu. Nu există comerț în relația cu Dumnezeu. Nu se pot semna contracte cu Dumnezeu, prin care serviciile care i se fac să fie recompensate. E necesar să spunem: „Suntem servitori inutili”. Asta nu înseamnă cu Dumnezeu nu primește slujirea noastră. Și nici nu înseamnă că slujirea noastră este inutilă, adică nu folosește la nimic. Nu se referă la calitatea slujirii, ci la o eventuală recompensă așteptată. Suntem servitori care nu așteaptă o recompensă. Slujim în mod gratuit. Fără a aștepta ceva în schimb și fără a căuta oarece interes personal. Atunci când realizăm ceva, poate ar fi bine să ne întrebăm pentru ce sau pentru cine facem acel lucru.

Gratuitatea este dovada esențială a carității. Caritatea este caritate doar dacă este gratuită. Lucru valabil la toate nivelurile. Iar modelul este Isus, care nu a venit pentru a fi slujit, ci pentru a sluji și pentru a-și da viața pentru noi. De altfel, ne învață: „În dar ați primit, în dar să dați!” (Mt 10,8).

Cel care slujește și așteaptă ceva în schimb riscă să nu fie niciodată mulțumit. Se poate plânge că nu e apreciat așa cum ar trebui. Dacă așteaptă aplauzele celorlalți, iar acestea nu vin, va fi nemulțumit. Toți putem aștepta mulțumirile celorlalți, dar această așteptare nu înseamnă nicicum slujire gratuită.

Totodată, cel care slujește și așteaptă o recompensă riscă să intre în competiție cu ceilalți. Astfel, ceilalți devin rivali, sau sunt invidiați atunci când reușesc să realizeze ceva. Dacă nu înțelegem că slujirea noastră e gratuită, putem ajunge să-i invidiem pe ceilalți, să-i detestăm sau chiar să-i urâm. Pentru că, din punctul nostru de vedere, sunt tratați prea bine, sunt favorizați etc. Nu ar fi mai bine să strălucim prin umilința noastră? Dacă ne simțim indispensabili, putem sfârși în diferite frustrări.

Raportul nostru cu Dumnezeu nu poate fi de tip contractual, deoarece Dumnezeu nu e niciodată obligat să facă ceva în ceea ce ne privește. El ne-a mântuit în mod gratuit, nu datorită realizărilor noastre. Astfel, slujirea noastră nu poate fi decât umilă și gratuită. Și nu vom pretinde nimic nici de la semenii noștri, nici de la Domnul. Iar dacă Domnul se folosește de noi pentru a face binele, nu putem decât să fim mulțumiți și să îi mulțumim. S-ar putea să ne ajute.