De la rânduiala vieții la viața în rânduială

03 ianuarie 2019 | de

Oricât de curios ni s-ar părea, omul în toată existenţa lui, mai lungă sau mai scurtă, indiferent de religie sau spaţiul cultural de care aparţine, se supune vrând nevrând unei rânduieli prestabilite, de la naştere şi până la moarte. Diferenţele care apar în manifestarea acestora ţin mai mult de tradiţii, spiritualitate, context socio-cultural sau evoluţia comunităţilor umane în decursul istoriei. Rânduiala, în aparenţă este o noţiune cu rezonanţă arhaică, întâlnită mai des în cultura rurală sau în comunităţile tradiţionale şi include în înţelesul ei un ansamblu de repere, valori, ritualuri, datini, norme şi precepte care permit oricărui om să-şi pună traiul său în ordine, să se orienteze în labirintul vieţii pentru a nu rătăci calea hărăzită şi să înţeleagă rostul, vocaţia, chemarea lui în lume, sensul pe care trebuie să-l dea existenţei lui. În acest sens, putem găsi peste tot în lume practici, obiceiuri, tradiţii, cutume, unele cu semnificaţii extrem de profunde şi conectate la spaţii transcendentale, la divinităţi şi totem-uri sau la alte repere personificate, cu intensă încărcătură spirituală, legate de evenimente importante ca momentul naşterii, căsătoria, moartea, apoi cele care se referă la ciclicitatea vieţii şi momentele de referinţă din timpul unui an (calendaristic, religios, agrar, astronomic etc.) sau alte evenimente şi ritualuri prestabilite, întâlnite în dinamica existenţei fiecărei comunităţi sau societăţi umane.

În acelaşi timp, putem vorbi de o rânduială la nivel macrosocial (întâlnită la nivelul unui areal geografic, comunitate, naţiune, etnie etc.) sau la nivel micro (rânduiala dintr-o familie sau cea practicată de fiecare persoană în parte); între ele trebuie să existe o complementaritate, compatibilitate şi o convergenţă permanentă prin care se asigură starea de armonie şi conexiunea securizantă a persoanei cu spaţiul spiritual.  De asemenea, întâlnim o tipologie variată referitoare la rânduiala care susţine fiinţa umană pe calea echilibrului interior şi interpersonal: unele rânduieli sunt de sorginte religioasă care privesc, în principal, relaţia, dialogul, interacţiunea omului cu divinitatea şi lumea metafizică, transcendentală. Altele au trăsături profane care însoţesc şi orientează fiinţa umană în tot felul de situaţii sau contexte de viaţă (munca câmpului, organizarea sau diverse sărbători ale comunităţii, procurarea hranei, mersul la luptă, împărţirea dreptăţii, raportul între generaţii, stări conflictuale sau de criză, recunoaşterea şi recompensarea valorilor etc.).  

Rânduiala nu trebuie confundată cu rutina sau stereotipia, chiar dacă, în aparenţă, am fi tentaţi să facem asta; ea solicită şi o implicare afectivă, spirituală, responsabilizează persoana şi conferă o stare de confort şi siguranţă, de satisfacţie şi împlinire personală. În plus, viaţa în rânduială are şi o conotaţie psihologică, în sensul că oferă persoanei o stare de armonie cu sine, de echilibru emoţional, creează oportunităţi şi contexte de interacţiune, socializare şi solidaritate cu cei din jur; ba mai mult, în anumite situaţii, ieşirea din rânduială determină disconfort, dezechilibre, anxietate, depresie, inadaptare, marginalizare sau chiar excludere din sânul comunităţii. În alte situaţii, anumite forme de consiliere sau terapie psihologică încearcă să orienteze persoana spre un stil de viaţă care să îi permită reintrarea în rânduială.

Nu de puţine ori, omul a încercat relativizarea rânduielii în care a fost sortit să trăiască şi, odată ieşit din rânduială, să se simtă înstrăinat, să rătăcească, să devină alienat, pentru ca, ulterior, să dorească să reintre în normalitate, adică în rânduială. În astfel de situaţii se află mulţi semeni de-ai noştri, care trăiesc nostalgia vremurilor de altădată, când toate îşi aveau rostul lor, când fiecare eveniment de viaţă genera o stare şi o trăire aparte. Îi vedem cum redescoperă tradiţii, obiecte, locuri tradiţionale, în care toate se supun unei rânduieli naturale, caracterizate prin simplitate şi profunzime, lipsite de cosmetizări şi interese comerciale. Altfel spus, conştientizarea şi acceptarea respectului faţă de valorile perene, normele comunităţii şi conectarea la obârşie sunt elementele cheie prin care noi putem reintra în rânduială.

Dacă analizăm problematica rânduielii din perspectivă creştină, putem vorbi de rânduiala minţii, a sufletului şi a inimii. Rânduiala minţii o deprindem în familie cu ajutorul părinţilor, apoi cu ajutorul şcolii o desăvârşim, pentru ca, ulterior, experienţa socială să ne permită să o aplicăm, acolo unde ea se cere. Rânduiala sufletului ne este transmisă în biserică sau prin lecturile cărţilor religioase (ea este condiţionată în mare parte de rânduiala minţii care ne ajută să înţelegem şi să pătrundem mesajul care modelează rânduiala sufletului). Rânduiala inimii sau rânduiala iubirii este peste puterile noastre, ea vine de la Dumnezeu Tatăl, cel care este izvorul iubirii; nu întâmplător se spune că fiecăruia îi este orânduit să fie şi să devină după voinţa sa, iar omului, în libertatea sa, îi rămâne să accepte sau nu ceea ce i-a fost rânduit în inima sa.

Updated on 10 decembrie 2019
LASĂ UN COMENTARIU