Crăciunul şi Euharistia

Sărbătoarea anuală a Naşterii Domnului este strâns legată de celebrarea solemnă a sfintei Liturghii, memorial al jertfei noului legământ încheiat în sângele lui Isus. Din acest motiv, ne-am putea întreba: nu e oarecum ciudat faptul de a celebra naşterea lui Cristos luând parte la memorialul morţii şi învierii sale? Cu siguranţă nu am avea o asemenea idee în cazul unui alt copil care vine pe lume; nu ne-am gândi la moartea lui, ci mai degrabă ne-am bucura de viaţa cea nouă care începe şi este menită să ne umple inima de admiraţie şi bucurie.

Cu toate acestea, este firesc să sărbătorim naşterea lui Isus celebrând Euharistia. Este chiar modul cel mai bun de a o celebra, deoarece tocmai misterul morţii şi învierii Domnului este acela care ne dă sensul naşterii sale. În plus, tocmai datorită morţii şi învierii lui Isus putem sărbători pe deplin naşterea sa.

Participând la sfânta Liturghie în timpul Crăciunului şi având în faţa ochilor imaginea ieslei în care este aşezat Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul care s-a făcut trup, noi intonăm imnuri şi cântece specifice Crăciunului, precum: „Astăzi s-a născut Cristos”, „O, ce veste minunată!”, „Noapte de vis” etc. Dar totodată intonăm şi cântări dedicate sfintei Euharistii, cum ar fi: Ave verum corpus natum de Maria Virgine („Bucură-te, adevărat trup născut din Fecioara Maria”) sau „Trup preasfânt, sub chipul pâinii, eşti aici cu adevărat,/ Cel pe care-odinioară, Maica sfântă l-a purtat”. Toate acestea ne arată că ieslea din Betleem („casa pâinii”) face trimitere la Euharistie, care devine noul leagăn al prezenţei lui Cristos între noi cu trupul şi sângele său. De altfel, nu avem nicio sărbătoare în care să nu celebrăm sfânta Liturghie. De aceea, şi de sărbătoarea Crăciunului ne adunăm la biserică pentru a celebra Euharistia, taina prezenţei Mântuitorului între noi şi în sufletele noastre. La jertfa sfântă ne împărtăşim cu trupul lui Cristos şi îl adorăm pe Fiul lui Dumnezeu care a rămas cu noi în Euharistie până la sfârşitul veacurilor.

La sfânta Liturghie înţelegem cu adevărat semnificaţia Vechiului şi a Noului Testament, sensul vieţii pământeşti a lui Isus, al naşterii sale şi al evenimentelor care au precedat-o. Contemplând Pruncul din ieslea Betleemului, noi contemplăm iubirea lui Dumnezeu care ni se dăruieşte. „Pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă” (Is 9,5).

Naşterea lui Isus este orientată spre dăruirea totală de sine însuşi, este darul care se împlineşte odată cu moartea sa pe cruce. Încă de la intrarea sa în lume, Isus împlineşte voinţa Tatălui, iar această voinţă implică jertfirea propriei vieţi, vărsarea sângelui pentru viaţa lumii (cf. Evr 10,5-7).

Reflectând asupra acestui dar al oferirii de sine care se împlineşte, noi putem să celebrăm în modul cel mai potrivit naşterea lui Isus, să primim această naştere minunată ca pe un dar din partea lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, tocmai datorită sfintei Liturghii putem să celebrăm Crăciunul nu ca pe o simplă amintire a unui eveniment care a avut loc acum două milenii, ci ca pe o realitate prezentă. Isus este o realitate actuală, pe care noi o putem trăi; el vine cu adevărat în mijlocul nostru prin Euharistie.

De fapt, sfânta Liturghie este mai presus de toate actualizarea victoriei lui Isus asupra morţii. Oferindu-şi viaţa din iubire, el a învins moartea şi ne-a dobândit o viaţă nouă. Chiar şi în umanitatea sa, Isus este acum viu alături de Tatăl şi alături de noi: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!” (Mt 28,20). Şi tocmai datorită acestei vieţi putem să celebrăm Euharistia, în care Mântuitorul vine la noi, ni se dăruieşte ca hrană, pentru ca şi noi să trăim viaţa sa divină. El nu a voit să rămână pe pământ doar pentru câţiva ani, nu a voit să rămână ca un ideal îndepărtat pentru toţi oamenii care vor veni, ci a voit ca viaţa sa pământească să fie încontinuu prezentă, pentru a putea fi primită de toţi.

Prin urmare, sărbătoarea Crăciunului ne oferă ocazia de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru darul iubirii sale şi pentru prezenţa lui Isus Mântuitorul în mijlocul nostru, mai ales în sfânta Euharistie.

Fie ca inimile tuturor creştinilor să fie copleşite de lumina Naşterii Domnului, care este mereu un motiv de bucurie, de speranţă şi de pace pentru întreaga omenire. Şi să trăim bucuria Crăciunului în cântări de laudă şi de mulţumire, în lumina prezenţei lui Cristos, Cuvântul care s-a făcut trup pentru a locui între noi (cf. In 1,14).