Cultură și Societate

Această vorbă scurtă, cum ar spune Tudor Arghezi, nu are nimic neobişnuit în ea. Şi totuşi a parcurs căi neaşteptate în politica românească. Dar până la politică, să vedem (dară) ce iaşte (Caragiale – Marius Chicoş Rostogan) liniştea.

Presupun că tinerii întrebaţi la Timişoara despre ziua de 17 decembrie n-au învăţat nimic din ce se întâmplă, ba sunt convins că ignoră tot ce se întâmplă şi vor continua să nu se prezinte la vot.

Nu de puţine ori, omul a încercat relativizarea rânduielii în care a fost sortit să trăiască şi, odată ieşit din rânduială, să se simtă înstrăinat, să rătăcească, să devină alienat, pentru ca, ulterior, să dorească să reintre în normalitate, adică în rânduială.

De ce ne luăm unii după alţii, ca oile? De ce ne dăm, ca berbecii, cu toţii de-a dura în poarta cetăţii? Ca toate lucrurile omeneşti...

Structura unei personalităţi este dată atât de constituenţii ei genetici, dar devine evidentă şi prin mediul de afirmare a acestora. Când mediul se schimbă, este de aşteptat ca noi dimensiuni ale individului să se pună pe tapet. Ce se întâmplă când mediul este unul virtual, întreţinut de noile mijloace de comunicare informatizate? Ce faţete ale identităţii noastre se pot dezvolta şi manifesta?

Ambele, generozitatea şi disponibilitatea, sunt trăsături nobile, calităţi ale spiritului, similare cu bunătatea. Ele se educă, individual sau colectiv, ţin de frumuseţea interioară şi sunt rodul unei dezvoltări personale constituite pe valori şi pe înţelegerea că lumea în care trăim se bazează pe o altă structură, mult mai elevată şi imparţială; dăruind, oamenii se îmbogăţesc spiritual, în primul rând prin mulţumirea de sine şi în al doilea rând, şi cel mai important, acumulând mulţumirea nedeclarată a celorlalţi.