E clar: nu toţi gândim la fel! Avem simptome diferite. În faţa stresului, deţinem mecanisme proprii de detensionare. Când unul spune „plec să mă liniştesc”, nu ştii ce are în cap.
Am auzit (probabil că şi tu): că cică dacă îţi doreşti cu adevărat ceva, posibil să ţi se întâmple. Ideea pare bună. Şi s-ar putea să funcţioneze. Adică, dacă speri cu insistenţă că vei avea succes în ce-ţi propui, vei reuşi. Depinde, însă cum!
Uneori nu ai încotro: trebuie să răspunzi. Există o gamă vastă de scenarii interogative sau de chestionare care-ţi solicită activitatea ta intelectuală. Te-ntreabă tata, mama, pe unde-ai umblat. Te-ntreabă profu’ dacă ştii sau nu ceva.
Unele lucruri sunt prost înţelese. De exemplu: echilibrul. Cică să fii un om echilibrat! Adică? Mai cumpătat, să nu îţi ieşi din fire, să nu înclini nici într-o parte, nici în alta. Controlat. La mijloc.
Beatitudinea chiar poate fi trăită. La orice vârstă. Ea nu depinde nicidecum de bani, de dragoste sau de putere. Ci este consecinţa justă a unei întâlniri mai sfinte. Dintre om şi Dumnezeu!
