Unele lucruri sunt prost înţelese. De exemplu: echilibrul. Cică să fii un om echilibrat! Adică? Mai cumpătat, să nu îţi ieşi din fire, să nu înclini nici într-o parte, nici în alta. Controlat. La mijloc.
Beatitudinea chiar poate fi trăită. La orice vârstă. Ea nu depinde nicidecum de bani, de dragoste sau de putere. Ci este consecinţa justă a unei întâlniri mai sfinte. Dintre om şi Dumnezeu!
Tu însuţi… poţi să fii naiv, ciudat, inteligent sau nu, frumos sau mai puţin, deştept, simpatic, muncitor, la locul tău, interesat de viaţă, dar… poţi să fii fricos. Sau poate nu. Dar unii sunt fricoşi! Că nu-s ei înşişi!
Cică dacă te scuzi prea des şi nu şti de ce, înseamnă că ai „ceva”. Ori ai prea mult bun simţ, ori eşti dereglat. Derutezi lumea. Încep ăştia să creadă că eşti prea sfânt. Sau că ai probleme cu capul. Şi, până la urmă… care-i problema?
Stima de sine e adesea un concept discutabil. Pentru că nu mereu s-a înţeles corect. Unii cred că e mândrie, alţii admiraţie exagerată de sine, iar alţii un fel de aroganţă proastă. Nepoliticoasă. Îndrăzneaţă. Tupeistă chiar...
